Primăria Municipiului Ploieşti şi Casa de Cultură Ion Luca Caragiale, în parteneriat cu Teatrul Toma Caragiu, au organizat, în perioada 5-6 octombrie a.c., cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Concurs naţional de interpretare a muzicii folk Festivalul Castanilor-In memoriam Gabi Dobre. În cadrul concursului au urcat pe scenă 13 concurenţi, 10 solişti individuali şi trei grupuri.
Juriul format din:
- Titus Andrei - preşedintele juriului, cunoscut om de radio, comentator şi critic muzical
- Mihai Cosmin Popescu - redactor la Radio România Actualităţi
- Viorel Gavrilă - compozitor
-Mircea Baniciu– cantautor de muzică folk
-Iulian Anghel – profesor şi interpret de chitară clasică, a stabilit acordarea premiilor după cum urmează:
• Marele Premiu, Trofeul Festivalului si Premiul de Interpretare solist ex aequo pentru cea mai bună voce masculină- Tihan Paul Adrian, Fălticeni, jud.Suceava;
• Premiul de Interpretare solist-pentru cea mai bună voce feminină-Bivolaru Kethy, Bucureşti;
• Premiul pentru măiestrie instrumentală-Comănescu Radu, Moineşti, jud. Bacău;
• Premiul Redacţiei Muzicale Radio România Actualităţi-Grupul M&m, Bucureşti;
• Premiul Special BES România-Liviu Băiţel, Eforie Nord, jud. Constanţa;
• Premiul de Popularitate-Gojkovic David, jud.Constanţa;
• Premiul de Creaţie-Sprînceană Florian, Pucioasa, jud. Dâmboviţa;
• Premiul de Interpretare Grup- Grupul "Om bun", Braşov;
• Premiul "Gabi Dobre"-Pârvulescu Sergiu, Vulcan, jud.Hunedoara.