Stagiunea 2018-2019 a secţiei de Jazz a Filarmonicii "Paul Constantinescu" se deschide vineri, 5 octombrie 2018, de la ora 19.00, cu un concert extraordinar. Irina Sârbu (voce) şi Daniel Torres (saxofon) sunt invitaţii lui Sorin Zlat (pian), Răzvan Cojanu (contrabas) şi Laurenţiu Ştefan (tobe), componenţii Ploieşti Jazz Trio!

 

Irina Sârbu s-a născut la Bucureşti în 1983 şi a început să studieze pianul la vârsta de 5 ani. În clasa a VI-a intrat în corul de fete „Voces Primavera” dirijat de maestrul Negulescu iar la finalul clasei a VIII-a a fost admisă la Liceul de Muzică „George Enescu” clasa pian principal a prof. Gabriela Enăşescu, pe care l-a absolvit în anul 2002. A urmat apoi cursurile UNATC, secţia actorie, unde a absolvit patru ani mai târziu la clasa prof. George Ivaşcu, cu muzicalul „Cele două orfeline”, cu care a obţinut „Premiul pentru cel mai bun spectacol” la Gala UNATC 2006. Calea jazz-ului i-a fost deschisă de către pianistul şi compozitorul Andrei Tudor, căruia i-a fost colegă de liceu. În 2002 a început să cânte alături de Andrei Tudor în duo, voce şi pian. A debutat în cadrul emisiunii „Poveştiri din Studioul Artelor” a Radiodifuziunii Române în decembrie 2002. Au urmat numeroase recitaluri şi concerte în Bucureşti şi în ţară, iar prima confirmare a venit în 2004, când a primit „Premiul pentru debut” la Gala Premiilor Jazz pe anul 2003, iar apoi, în 2011, premiul „Tinereţea Jazzului”. În scurt timp a început să cânte cu instrumentişti renumiţi ai jazzului românesc: Puiu Pascu, Ciprian Parghel, Tudor Parghel, Marius Popp, Marius Vernescu, Sorin Zlat, Sorin Romanescu, Alex Man, Big Band-ul Radio, Sorin Terinte, Virgil Popescu, Alin Constantin.  În 2006 a înregistrat un prim album, „World Symphony”, alături de Marius Mihalache. Cel de-al doilea album avea să fie înregistrat în 2015. „ETHNOTIC Project – Şapte Scări” urma să fie premiat „CD-ul etnojazz al anului 2015” la Gala Premiilor Jazz.

 

Născut în Málaga (Spania) în 1984, Daniel Torres a studiat muzica în Barcelona, Málaga, Groningen, New York, Amsterdam şi Toronto, participând la numeroase festivaluri, cântând în Europa şi S.U.A. în săli sau cluburi precum Bimhuis (Amsterdam), Four Seasons Center (Toronto), Humber College Auditorium (Toronto) şi altele. În octombrie 2016 a câştigat Marele Trofeu al Competiţiei Internaţionale Johnny Răducanu, România. A cântat cu muzicieni ca John Clayton, Bob Sands, Benny Golson, Perico Sambeat, David Berkman, Dado Moroni, Alex Sipiagin, Mark Gross, Don Braden, Virxilio Da Silva, Marcelo Saenz, Enrique Oliver, Gianni Gagliardi şi alţii.

 

Biletele, în valoare de 20 de lei - preţ întreg, 15 lei - pensionari şi 5 lei / elevi/studenţi se găsesc la Casa de bilete a Filarmonicii sau online, aici:

 

https://filarmonicaploiesti.ro/…/concert-extraordinar-desc…/