S-a circulat cu dificultate, sâmbătă dimineaţa, la ieşirea din Ploieşti spre Bucov, din cauza unui accident rutier. Un bicilist, în vârstă de 54 de ani, a murit sub roţile unui autovehicul condus de un şofer în vârstă de 24 de ani, care conducea maşina băut şi fără a avea permis.
Soferul nu recunoaşte că ar fi condus autovehiculul, însă cercetarea preliminară îl indică drept autor al faptei.
Conform purtătorului de cuvânt al IJP Prahova, subinspector Raluca Brezeanu, etilotestul poliţiştilor a indicat valoarea 0,83mg/l alcool pur în aerul respirat, ceea ce reprezintă o valoare aproape dublă în sânge.
Şoferul vinovat se va alege cu dosar penal pentru ucidere din culpă, conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără permis.
Biciclist omorât, la ieşirea din Ploieşti, de un tânăr beat şi fără permis
15 septembrie 2018
(657 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Două accidente grave, luni seară, pe DN 1A. Un bărbat a murit
(3 septembrie 2019)
162 vizualizări
Comercianţii de pepeni din centrul Ploieştiului au fost mutaţi
(17 iulie 2014)
526 vizualizări
Zece articole din proiectul de modificare a legii fundamentale, neconstituţionale
(15 februarie 2014)
90 vizualizări
Accident pe DN1B, la intersecţia spre Ceptura
(5 noiembrie 2019)
116 vizualizări
Liberalii nu mai vor curăţenie în Ploieşti. Ce recomandări a făcut consilierul Gheorghe Sârbu RASP
(29 martie 2016)
395 vizualizări
FOTO Accident pe DN1, la Comarnic. O cisternă plină cu combustibil a intrat într-un stâlp electric
(13 noiembrie 2019)
322 vizualizări
Circulatia întrerupta în perioada 13-15 iulie 2018 pe Bulevardul Independenţei cu ocazia Festivalului “Ploieşti – Târg Domnesc”
(11 iulie 2018)
175 vizualizări
Se “pictează” bordurile din Ploieşti
(5 iulie 2013 - Cristina IANCU)
428 vizualizări
Premieră! O nouă meserie în Primăria Ploieşti
(30 septembrie 2016)
700 vizualizări
Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti organizează Concursul Naţional de Poezie „Iulia Hasdeu”
(1 octombrie 2018)
129 vizualizări
Polonezii vor să cumpere vinuri prahovene
(29 septembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
137 vizualizări
Foto: Circulaţie de coşmar pe străzile din centrul Ploieştiului
(19 august 2014 - Alex POLICALĂ)
270 vizualizări
Vid de comunicare în scandalul apei de la Ploieşti! Cine este vinovatul?
(13 februarie 2019)
119 vizualizări
Percheziţii în Prahova la hoţii din bancomate
(7 februarie 2018)
266 vizualizări
Valul 4 şi în Prahova! Azuga şi şase comune cu peste 2 cazuri active la mia de locuitori! 100 de cazuri noi şi şapte decese în judeţ!
(15 septembrie 2021)
99 vizualizări
Preţurile la alimente vrac în Halele Centrale
(28 august 2014)
244 vizualizări
Anchetă la Spitalul Câmpina, după ce un prematur care a murit la câteva ore de la naştere a fost incinerat fără necropsie
(7 octombrie 2018)
194 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























