Lucrările la viitorul pod Mărăşeşti, din zona Gării de Vest, continuă, deşi primarul Adrian Dobre şi consilierii PNL au inventat, în nenumărate rânduri, tot felul de motive pentru a amâna finalizarea investiţiei
Interesant este că, deşi a cerut public tot felul de expertize, primarul Dobre nu a demarat niciuna. În schimb, reprezentanţii constructorului, disperaţi de informaţiile false aruncate în spaţiul public, au solicitat o expertiză unui profesor universitar.
Raportul de expertiză, din care rezultă că podul este construit impecabil, a ajuns, ieri, pe biroul primarului liberal Adrian Dobre. Decizia edilului este însă, uluitoare! A cerut ca expertiza să nu fie făcută publică, iar Direcţia Tehnic-Investiţii să o returneze firmei de construcţii.
Solicităm primarului Adrian Dobre să facă public rezultatul expertizei primite, ieri, la Primăria Ploieşti şi să dezmintă toate declaraţiile privind problemele de execuţie pe care le-a făcut în ultimele patru luni.
FOTO: Andrei Turcanu/Facebook