Venirea sezonului estival concomitent cu creşterea temperaturilor atmosferice constituie atât un motiv de bucurie, pentru că vremea este prielnică ieşirilor în natură, dar şi motiv de îngrijorare din cauza creşterii riscului izbucnirii unor incendii la unităţi turistice, zone de agrement şi fond forestier.

 

Pentru a preveni eventualele situaţii de urgenţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova aminteşte administratorilor unităţilor turistice (cabane, campinguri, pensiuni, hoteluri, moteluri, etc.), recepţionerilor, cadrelor didactice însoţitoare a grupurilor de copii şi elevi, precum şi turiştilor amatori de drumeţii montane, măsurile ce se impun a fi respectate în această perioadă, astfel:

 

•           la cazare, turiştii sunt obligaţi să se informeze despre regulile de prevenire a incendiilor şi modul de comportare şi evacuare în caz de incendiu;

•           în spaţiile de cazare, nu utilizaţi receptoare electrice improvizate sau care prezintă defecţiuni, nu lăsaţi sub tensiune aparatura electrică nesupravegheată şi nu modificaţi destinaţia circuitelor existente;

•           evitaţi fumatul în spaţiile de cazare;

•           respectaţi interdicţiile privind accesul în zonele de agrement;

•           în pădure este interzis accesul autovehiculelor proprietate personală;

•           la intrarea în pădure şi pe traseele turistice se vor respecta recomandările panourilor şi pancartelor cu texte avertizoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor de pădure;

•           este interzisă aprinderea focului în pădure sau la o distanţă mai mică de 100 m de liziera pădurii. Focul se face doar în locuri special amenajate în acest scop, la adăpost de vânt;

•           fumatul şi focul deschis, precum şi aruncarea la întâmplare a resturilor de chibrituri şi ţigări aprinse în pădure şi în zone cu vegetaţie uscată sunt interzise;

•           corturile se amplasează doar în locuri special amenajate pentru campare;

•           supravegherea permanentă a copiilor.

 

Recomandări pentru  administratorii  unităţilor  de  agrement:

 

•           verificarea mijloacelor de primă intervenţie din dotare (stingătoare, hidranţi, etc.) sub aspectul cantităţii, integrităţii şi funcţionalităţii acestora în parametri optimi;

•           organizarea şi efectuarea de instruiri şi exerciţii în scopul verificării modului de acţiune în caz de incendiu a salariaţilor;

•           verificarea instalaţiilor utilitare (îndeosebi a celor electrice, de preparare a hranei, încălzire, paratrăsnet etc.) pentru înlăturarea eventualelor defecţiuni şi improvizaţii;

•           deblocarea căilor de evacuare şi asigurarea funcţionalităţii instalaţiilor electrice de iluminat şi siguranţă;

•           marcarea clară şi vizibilă a căilor de evacuare, verificarea existenţei în fiecare cameră de hotel a planurilor de evacuare a persoanelor şi a instrucţiunilor de comportare în caz de incendiu;

•           atenţionarea turiştilor cu privire la respectarea măsurilor de protecţie împotriva incendiilor.

 

Cantoanele si ocoalele silvice trebuie să fie dotate cu materiale de primă intervenţie în caz de incendiu, iar pe cursurile de apă din apropierea pădurilor vor fi amenajate rampe de alimentare cu apă a autospecialelor de intervenţie.

 

Persoanele fizice şi juridice sunt obligate să respecte în orice împrejurare normele de prevenire şi stingere a incendiilor şi să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa şi mediul.

 

Asigurarea apărării comunităţilor împotriva incendiilor depinde, în mare măsură, de respectul reciproc şi buna credinţă.