În zilele de miercuri şi joi, pe terenul de sport al Colegiului „Lazar Edeleanu” din Ploieşti, Serviciile Voluntare şi Private pentru situaţii de urgenţă din şase judeţe, se vor întrece în cadrul concursurilor profesionale – faza interjudeţeană, unde îşi vor dovedi aptitudinile şi calităţile de pompieri.
La această etapă vor participa loturile câştigătoare a etapelor judeţene din Giurgiu, Bucureşti – Ilfov, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa şi Prahova.
Concursul cu tematică specifică serviciilor pentru situaţii de urgenţă are caracter tehnico-aplicativ şi sportiv şi se organizează anual cu pompierii civili din cadrul serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, care activează în cadrul primăriilor şi al societăţilor comerciale din fiecare judeţ. Întrecerea constă în trei probe de concurs: „Pista de îndemânare şi viteză”, „Dispozitivul de intervenţie” şi „Ştafeta 4x100 m”.
Pe parcursul acestor manifestări, se au în vedere următoarele: dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, evaluarea nivelului de pregătire, a capacităţii de intervenţie şi popularizarea în rândul cetăţenilor a unor apecte specifice activităţilor desfăşurate de către serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.
Succes tuturor participanţilor în încercarea de a-şi dovedi aptitudinile şi pentru a demonstra că de la an la an sunt tot mai buni!