Capitala şi 44 de localităţi din 16 judeţe au fost afectate de furtuni în ultimele 24 de ore, 44 de locuinţe fiind inundate, iar circulaţia fiind perturbată pe 8 tronsoane de drum, anunţă sâmbătă IGSU.
"Pompierii militari au intervenit, în ultimele 24 de ore, în sprijinul populaţiei şi administraţiei publice locale din zonele unde au fost înregistrate inundaţii. În urma manifestării fenomenelor hidro-meteorologice periculoase, la nivel naţional au fost semnalate efecte negative în 44 localităţi din 16 judeţe - Alba, Bacău, Cluj, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Sălaj, Timiş, Vâlcea, Vrancea - şi în Bucureşti. Din primele evaluări, în urma căderilor semnificative de apă şi scurgerilor importante de pe versanţi, au fost afectate 44 locuinţe, 39 beciuri şi subsoluri, 120 curţi, 2 obiective economice, 2 anexe gospodăreşti, 1 autoturism, 1 fântână şi 8 tronsoane de drum", precizează IGSU.
Salvatorii militari au acţionat pe toată durata zilei de vinerii şi a nopţii pentru evacuarea apei din gospodării şi înlăturarea efectelor generate de vremea rea cu motopompe de mare capacitate, autocamioane, bărci şi cu autospeciale de intervenţie. În urma situaţiilor de urgenţă produse, nu a fost necesară evacuarea preventivă a populaţiei din zonele afectate şi nu au fost înregistrate victime.
Vineri seară, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o Avertizare imediată de cod roşu, care viza averse torenţiale, descărcări electrice, căderi de grindină, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, pentru mai multe localităţi din judeţul Galaţi.
În urma evaluării din teren au fost înregistrate 8 locuinţe inundate, 10 curţi şi un drum naţional afectat pe o porţiune de 0,5 km. Nu a fost necesară dispunerea măsurilor suplimentare de protecţie pentru populaţie.
O intervenţie deosebită s-a înregistrat noaptea trecută şi în judeţul Bacău, unde în urma colmatării unui canal aflat în proximitatea drumului naţional DN 11A, pe raza localităţii Rădeana, drumul a fost inundat fiind blocate mai multe vehicule în zonă. ISU Bacău a intervenit cu mai multe autospeciale şi bărci pentru salvarea a patru adulţi şi un minor în vârstă de 3 ani.
Şi în judeţul Mureş a fost necesară o mobilizarea mai mare de forţe, în urma unei viituri produse pe pârâul Fântânele, în zona localităţii Lunca Bradului. Viitura a afectat o casă şi o anexă, iar 16 curţi au fost inundate.