Ploieştiul a devenit un oraş cultural! Şi a venit momentul ca ploieştenii să înţeleagă acest lucru şi să se mândrească cu evenimentele de excepţie marca Filarmonica Paul Constantinescu sau Teatrul Toma Caragiu.
După ce Teatrul Toma Caragiu a oferit publicului un spectacol "Zaraza" de 10 stele, Filarmonica Paul Constantinescu "contraatacă" şi îi aşteaptă pe ploieşteni la un concert Carmina Burana excepţional, concert pentru care s-au vândut deja toate biletele. Evenimentul va avea loc duminică 11 martie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti.
Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii vor urca pe scenă, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, contratenorul Cezar Ouatu (un nume care nu are nevoie de nicio prezentare la Ploieşti), soprana Ramona Păun, baritonul Ştefan Ignat, Corul Academic al Filarmonicii Oltenia Craiova şi Corul de copii Allegrezza al Colegiului de Artă Carmen Sylva din Ploieşti.
Concertul extraordinar va fi deschis de violonistul Gabriel Croitoru care va interpreta Concertul nr 3 in si minor pentru vioară şi orchestră de Camille Saint Saens.
Carmina Burana este un spectacol care nu a mai fost pe scena Filarmonicii ploieştene de 15 ani, iar de această dată vine cu o premieră în ceea ce priveşte scenotehnica şi luminile. În plus, concertul va fi filmat iar ulterior va deveni un DVD emblematic pentru activitatea instituţiei de cultură ploieştene.
Vă mai spunem că pe scena Casei de Cultură a SIndicatelor vor urca 160 de artişti talentaţi, fiind unul dintre evenimentele grandioase pe care Vlad Mateescu, directorul Filarmonicii, se încăpăţânează să le transforme în realitate, în ciuda piedicilor care apar. Spunem doar Reqviemul de Mozart şi Balul Filarmonicii... şi lăsăm aplauzele să încununeze activitatea Filarmonicii Paul Constantinescu şi în principal a conducerii actuale care a demonstrat că se poate face artă adevărată şi în Oraşul Aurului Negru.
Preţul unui bilet este de 70 de lei, întreg, şi 50 de lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.