Alpinistul îngropat de o avalanşă pe Valea Costilei din Bucegi nu a fost găsit nici după a treia zi de căutări.
La dificila operaţiune au participat salvamontişti din trei judeţe, Prahova, Gorj şi Argeş, care au dus la faţa locului şi câini antrenaţi special pentru asemenea intervenţii.
Salvamontiştii spun că în zonă există încă pericol de de avalanşă, aşă că oamenii care participă la căutări sunt expuşi şi ei unui risc enorm.
Doar apropiaţii tânărului dispărut au putut să se alăture, ca voluntari, la acţiunea de pe Valea Costilei. La căutare sunt folosite sonde de avalanşă, practic nişte tije care se înfig din loc în loc în zăpadă până ce întâlnesc un obstacol.
Este posibil însă că trupul celui dispărut să se afle la o adâncime mai mare de 2,5 metri, unde sondele nu ajung. Tânărul dispărut în avalanşă are 30 de ani şi este un alpinist experimentat.
În anul 2016 a participat la o expediţie în munţii Pamir şi a urcat pe un vârf de peste 7000 de metri. Sâmbătă, el a căzut într-o zonă frecventată doar de alpinişti, şi a declanşat, se pare, avalanşa în timp ce alunecă pe vale.
Potrivit informaţiilor publicate pe pagina de Facebook a Salvamont Prahova, în cursul zilei de sâmbătă au fost găsite casca, rucsacul şi cei doi pioleţi ai bărbatului care a fost prins de avalanşă.
Anunţul făcut de Salvamont Prahova despre alpinistul prins de avalanşă
16 ianuarie 2018
(107 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Ce se întâmplă cu pavajul din faţa complexului Winmarkt din centrul Ploieştiului?
(31 iulie 2015)
516 vizualizări
Hipodromul Ploieşti: final de sezon cu Criteriul de Fond şi Premiul de Închidere!
(22 noiembrie 2019)
50 vizualizări
Percheziţii la braconierii din Prahova
(7 ianuarie 2016)
221 vizualizări
Probleme cu apa potabilă în Găgeni şi în Plopeni sat. Primăriile au solicitat cisterne de la pompieri
(24 noiembrie 2016 - Ciprian RADU)
587 vizualizări
Un singur loc liber la ATI in Prahova !
(17 septembrie 2020)
60 vizualizări
Teavă de gaze fisurată la Câmpina, în urma unui accident
(24 octombrie 2017)
276 vizualizări
Şofer de TIR, prins băut la volan, pe DN1, la Sinaia
(30 ianuarie 2022)
114 vizualizări
Un elev al şcolii de poliţie din Câmpina, prins la furat într-un mall din Ploieşti
(2 martie 2020)
170 vizualizări
Dobre mai rămâne primar!
(29 septembrie 2020)
698 vizualizări
Incompetenţa nu are limite în Primăria Ploieşti. Proiectele depuse pentru finanţare prin PNDL au fost pierdute!
(26 martie 2017)
663 vizualizări
Viceprimarul comunei Baba Ana a primit nelegal 13.000 de lei
(23 februarie 2015)
251 vizualizări
Contrabandă cu ţigări la Breaza
(4 martie 2018)
332 vizualizări
Sancţiuni pentru şoferii indisciplinaţi din Ploieşti
(30 ianuarie 2015)
189 vizualizări
Veolia Energie Prahova anunţă lucrări la reţeaua primară de termoficare în perimetrul cartierelor Republicii şi Andrei Mureşeanu
(14 februarie 2019)
47 vizualizări
Pasajul Mărăşeşti, tot mai aproape de finalizare. Au fost montate grinzile peste calea ferată. FOTO
(15 septembrie 2016)
626 vizualizări
ULTIMA ORĂ Subvenţia pentru gigacalorie va fi acordată la Ploieşti în ciuda opoziţiei primarului Dobre!
(2 februarie 2019)
377 vizualizări
Proiect Dobre: Cum să înalţi un pod...scufundându-l!
(30 iulie 2018)
2326 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























