Aproape 300 de poliţişti, cu peste 130 de autospeciale şi cu 3 câini de serviciu vor fi la datorie, în noaptea de Anul Nou, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta siguranţa cetăţenilor.
În perioada 30 decembrie 2017 - 2 ianuarie 2018, în judeţul Prahova, aproape 300 de poliţişti, cu peste 130 de autospeciale şi cu 3 câini de serviciu vor fi la datorie, suplimentar faţă de dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică.
Poliţiştii vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.
Din totalul poliţiştilor angrenaţi suplimentar, peste 200 sunt poliţişti de ordine publică, aproximativ 50 sunt de la rutieră, iar restul sunt de la celelalte structuri, respectiv investigaţii criminale, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.
Cu prilejul Revelionului, sunt preconizate a se desfăşura manifestări publice de amploare (concerte, spectacole de datini şi obiceiuri de iarnă).
De asemenea, poliţiştii vor monitoriza traficul rutier, pe toate drumurile naţionale şi judeţene, pentru fluidizarea circulaţiei şi prevenirea evenimentelor rutiere.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să adopte o conduită corectă în această perioadă şi să respecte indicaţiile poliţiştilor aflaţi în trafic
Poliţiştii prahoveni, la datorie, şi în noaptea de Anul Nou
30 decembrie 2017
(437 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Încă un proiect făcut fără cap! Lărgirea străzii Cantacuzino NU include şi podul de lângă Auchan
(26 iulie 2018)
1062 vizualizări
Atenţie! Autorizaţiile de transport gratuit expiră! Cum se eliberează alta?
(17 februarie 2015)
185 vizualizări
Vizita de lucru primita de autoritatile locale si judetene
(23 mai 2018)
123 vizualizări
Urmărire pe străzile din Ploieşti! Un şofer fără permis a provocat un accident, încercând să fugă de poliţişti
(3 noiembrie 2019)
376 vizualizări
Gata vacanţa! Şcolile şi grădiniţele din Prahova NU vor fi închise
(7 ianuarie 2017)
326 vizualizări
Doar 2.299 de români din străinătate au cerut să voteze prin corespondenţă
(12 iulie 2016)
374 vizualizări
Programul Prefecturii Judeţului Prahova in perioada 26 aprilie-1 mai
(17 aprilie 2019)
55 vizualizări
Rezultate Bacalaureat 2014
(6 iulie 2014)
349 vizualizări
Iulian Teodorescu schimbat din funcţia de viceprimar
(15 decembrie 2015)
299 vizualizări
Percheziţii la suspecţi de proxenetism din Bărcăneşti şi Ploieşti
(10 martie 2017)
602 vizualizări
Carambol pe podul de la Gara de Sud! Cinci maşini implicate, circulaţia în Ploieşti paralizată mai bine de o oră! FOTO
(24 octombrie 2018)
2036 vizualizări
62.000 de euro pentru Carla's Dreams! Risipă de bani publici pentru un concert fără sens!
(29 septembrie 2016)
516 vizualizări
Percheziţii la centrele de vaccinare din Prahova. Peste 40 de persoane, aduse la audieri
(14 octombrie 2021)
711 vizualizări
Guvernul interzice românilor să-şi mai crească porcii în propria gospodărie
(3 martie 2020)
505 vizualizări
Festivalul naţionalităţilor, la Ploieşti
(25 septembrie 2013)
360 vizualizări
Preşedintele CJ Prahova s-a întâlnit cu ambasadorul Marii Britanii
(23 ianuarie 2015)
93 vizualizări
Un nou consilier local la Ploieşti
(28 mai 2014 - Alex POLICALĂ)
390 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























