Garda de Mediu a dat amenzi de sute de mii de lei, în ultimii doi ani, rafinăriilor din judeţul Prahova, pentru nepunerea în conformitate a reglementărilor din autorizaţii, au anunţat reprezentanţii Ministerului Mediului.
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Mediului, care au făcut o prezentare a calităţii aerului din judeţul Prahova, Rafinăria Vega din Ploieşti, care deţine autorizaţie integrată de mediu „pentru arderea combustibilului în instalaţii cu o putere nominală mai mare de 50 MW , rafinarea petrolului şi a gazului şi depozite de deşeuri cu o capacitate totală mai mare de 25 000 tone”, a fost controlată de 23 de ori în perioada 2015-august 2017.
Potrivit sursei citate, rafinăria a primit 5 amenzi în valoare de 220.000 lei.
La Rafinăria Petrobrazi, autorizată pentru arderea combustibilului în instalaţii cu o putere nominală mai mare de 50 MW, rafinarea petrolului şi a gazului, au fost efectuate 14 controale, tot în perioada 2015 - august 2017 şi au fost aploicate 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 230.000 lei.
Reprezentanţii Ministerului Mediului au mai precizat că la Petrotel Lukoil, rafinărie autorizată pentru activitatea de rafinare a ţiţeiului şi a gazelor, au fost făcute, în aceeaşi perioadă, 12 controale şi au fost aplicate 3 sancţiuni, în valoare de 215.000 lei.
La Rafinăria Steaua Română SA Câmpina, unde activitatea de rafinare este oprită dar autorizată pentru activitatea de colectare şi valorificare uleiuri uzate au fost făcute 13 controale şi aplicate două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 150.000 lei.
Rafinăriile din Prahova, amendate cu sute de mii de lei de Garda de Mediu
28 august 2017
- citeşte totul despre:
- garda de mediu,
- amenzi,
- rafinarii,
- prahova,
- autorizatii
(281 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Autorităţie prahovene au recunoscut: 15% dintre microbuzele şcolare din Prahova sunt foarte uzate
(9 septembrie 2019)
62 vizualizări
Ce a decis Instanţa Supremă în apelul penal în care candidatul PNL la Primăria Ploieşti, Andrei Volosevici, este judecat pentru corupţie
(26 iunie 2020)
1705 vizualizări
Paşi importanţi spre finalizarea noii staţii de epurare a Ploieştiului
(14 ianuarie 2016)
330 vizualizări
Sinaia se pregăteşte de sărbătoare
(24 septembrie 2013)
306 vizualizări
România cozilor! Aglomeraţie la Serviciul de Paşapoarte Ploieşti
(5 august 2015 - Cristina IANCU)
728 vizualizări
Cod galben de ceaţă pe autostrada A3 şi în mai multe localităţi din Prahova
(21 octombrie 2019)
92 vizualizări
Bărbat găsit decedat în Cartierul Bereasca din Ploieşti
(20 ianuarie 2017)
443 vizualizări
Percheziţii în Prahova şi în mai multe judeţe într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani
(26 aprilie 2017)
247 vizualizări
Fără brad şi fără Orăşelul Copiilor în centrul Ploieştiului
(5 noiembrie 2014 - Alex POLICALĂ)
1141 vizualizări
Dacă nu a fost bun la Ariceştii Rahtivani, este excelent pentru Ploieşti. Cine este noul secretar al Primăriei!
(20 septembrie 2017)
1381 vizualizări
Accident sau tentativă de suicid? O femeie s-a aruncat în faţa maşinii în zona pasarelei de la Păuleşti
(14 martie 2018)
415 vizualizări
Adăpostul de câini este suprapopulat, însă numai 24 de persoane vor să adopte
(24 septembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
262 vizualizări
Întâlnire importantă la Primăria Ploieşti
(5 martie 2016)
496 vizualizări
Bani de la Ministerul Dezvoltării pentru alimentarea cu apă în Prahova
(1 aprilie 2014 - Alex POLICALĂ)
210 vizualizări
Un nou model pentru ordinele de plată, începând din acest an
(7 ianuarie 2014)
1994 vizualizări
Mircea Cosma pleacă liber de la ICCJ
(12 februarie 2014)
526 vizualizări
Accident pe DN 1! Maşină de Poliţie lovită de un TIR
(13 februarie 2017)
387 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























