Garda de Mediu a dat amenzi de sute de mii de lei, în ultimii doi ani, rafinăriilor din judeţul Prahova, pentru nepunerea în conformitate a reglementărilor din autorizaţii, au anunţat reprezentanţii Ministerului Mediului.
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Mediului, care au făcut o prezentare a calităţii aerului din judeţul Prahova, Rafinăria Vega din Ploieşti, care deţine autorizaţie integrată de mediu „pentru arderea combustibilului în instalaţii cu o putere nominală mai mare de 50 MW , rafinarea petrolului şi a gazului şi depozite de deşeuri cu o capacitate totală mai mare de 25 000 tone”, a fost controlată de 23 de ori în perioada 2015-august 2017.
Potrivit sursei citate, rafinăria a primit 5 amenzi în valoare de 220.000 lei.
La Rafinăria Petrobrazi, autorizată pentru arderea combustibilului în instalaţii cu o putere nominală mai mare de 50 MW, rafinarea petrolului şi a gazului, au fost efectuate 14 controale, tot în perioada 2015 - august 2017 şi au fost aploicate 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 230.000 lei.
Reprezentanţii Ministerului Mediului au mai precizat că la Petrotel Lukoil, rafinărie autorizată pentru activitatea de rafinare a ţiţeiului şi a gazelor, au fost făcute, în aceeaşi perioadă, 12 controale şi au fost aplicate 3 sancţiuni, în valoare de 215.000 lei.
La Rafinăria Steaua Română SA Câmpina, unde activitatea de rafinare este oprită dar autorizată pentru activitatea de colectare şi valorificare uleiuri uzate au fost făcute 13 controale şi aplicate două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 150.000 lei.
Rafinăriile din Prahova, amendate cu sute de mii de lei de Garda de Mediu
28 august 2017
- citeşte totul despre:
- garda de mediu,
- amenzi,
- rafinarii,
- prahova,
- autorizatii
(279 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Un nou model pentru ordinele de plată, începând din acest an
(7 ianuarie 2014)
1965 vizualizări
Cum a fost salvat Parcul de la Cina!
(2 august 2014 - Cristina IANCU)
746 vizualizări
Se va redeschide Târgul de carte “Ploieştiul citeşte”.
(14 august 2018)
82 vizualizări
Liberalii au pecetluit azi soarta CSM Ploieşti în Consiliul Local. Clubul este la un pas de desfiinţare!
(13 noiembrie 2015)
459 vizualizări
TRAGEDIE! Un pacient în vârstă de 34 de ani s-a aruncat de la etajul 4 al spitalului CFR din Ploieşti
(30 decembrie 2020)
1327 vizualizări
Doi turişti din Ucraina, atacaţi de urs în apropiere de Castelul Peleş. O ursoaică cu doi pui vor fi relocaţi
(4 decembrie 2021)
148 vizualizări
Accident pe podul de la ieşirea din Ploieşti spre Bucov! O maşină la un pas să cadă în Teleajen!
(8 februarie 2020)
1527 vizualizări
VIDEO Urşii din Prahova au ieşit din hibernare
(3 mai 2020)
206 vizualizări
Gripa a ucis a şasea persoană în Prahova!
(26 ianuarie 2019)
266 vizualizări
Cinci medii de 10 la admiterea în liceu în Prahova
(13 iulie 2017)
796 vizualizări
Tânăr de numai 19 ani, mort într-un accident rutier la Bătrâni
(6 octombrie 2018)
771 vizualizări
Campania de colectare a impozitelor la domiciliu, reluată
(22 mai 2014)
90 vizualizări
Totul pentru Petrolul! Ce se întâmplă cu stadionul Ilie Oană?
(30 aprilie 2020)
1472 vizualizări
Care sunt locurile de muncă vacante în Prahova în această perioadă
(6 mai 2015)
284 vizualizări
Situaţia COVID-19 în Prahova 06 noiembrie 2020
(6 noiembrie 2020)
278 vizualizări
Camera Deputaţilor a aprobat înfiinţarea Institutului Naţional de Administraţie
(7 martie 2017)
582 vizualizări
Primaria va crea parcări condominiale în Ploieşti !
(13 octombrie 2015)
796 vizualizări
MENIUL de REVELION în lume: ce alimente aduc noroc în Anul Nou
Mai toate mâncărurile „tradiţionale” pentru noaptea dintre ani sunt gândite în raport
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Brebu- un castel necunoscut!
Publicat la data de 27 august 2026
-
Un brand al oraşului: Restaurantul lui Gherea din Gara Ploieşti
Publicat la data de 27 august 2026
-
Revanşa lui Jose Mourinho: Ce şanse are The Special One să câştige titlul cu Real Madrid?
Publicat la data de 29 august 2026
-
Când hainele spun mai mult decât cuvintele despre stilul tău de viaţă
Publicat la data de 27 august 2026


























