Consilierii locali ai PSD Ploieşti au lansat un apel pentru salvarea societăţii TCE, firma care asigura transportul public al ploiestenilor. Publicăm integral comunicatul aleşilor PSD Ploieşti:
 

 Grupul consilierilor PSD  din Consiliul Local Ploieşti apreciaza că, în acest moment, prioritatea zero a consiliului o reprezintă redresarea activitatii SC Transport Călători Expres, societate care asigură transportul public al ploieştenilor. În acest sens, grupul consilierilor PSD va sprijini reprezentanţii TCE pentru identificarea soluţiilor cu adevărat viabile necesare pentru redresarea economică si financiară a societăţii, cu respectarea condiţiilor impuse de lege.

Nu considerăm că măsura de concediere a personalului reprezintă o măsură corectă şi suficientă de salvare a acestei firme şi nici că va duce la diminuarea pierderilor financiare ale TCE. Apreciem eforturile depuse până în acest moment de reprezentanţii societăţii , dar considerăm că actuala conducere nu are capacitatea necesară de a găsi soluţiile oportune pentru redresarea TCE Ploieşti.

În spiritul celor de mai sus, grupul consilierilor PSD propune  angajarea unei firme externe de audit care să identifice problemele reale ale societăţii şi care să elaboreze un program complex de redresare a firmei care asigură transportul public al ploieştenilor, audit care să se realizeze în regim de urgenţă.

Susţinem de asemenea achiziţia de mijloace de transport noi, necesare pentru a oferi servicii de calitate cetăţenilor şi pentru scăderea cheltuielilor operaţionale ale TCE.

Grupul PSD din Consiliul Local Ploieşti consideră că trebuie luate toate măsurile necesare pentru salvarea TCE, dar în acelaşi timp, trebuie îmbunătăţite şi serviciile de transport public oferite ploieştenilor, aceştia, în calitate de plătitori de taxe având dreptul necontestat la un transport public de calitate şi la cele mai înalte standarde.