Poliţiştii din Mehedinţi fac, luni, şapte percheziţii în judeţele Prahova şi Tulcea la persoane bănuite de înşelăciuni prin metoda "accidentul”, prejudiciul estimat fiind de 13.500 euro şi aproape 50.000 de lei. Patru persoane vor fi conduse la audieri, la operaţiune participând şi reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Române, poliţişti din Mehedinţi efectuează, luni, şapte percheziţii în judeţele Prahova şi Tulcea la persoane bănuite de înşelăciuni prin metoda ,,accidentul”.
În luna mai, persoanele bănuite ar fi săvârşit opt infracţiuni de înşelăciune, pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin. Suspecţii ar fi indus în eroare victimele pe care le contactau telefonic şi le spuneau că o persoană apropiată a produs un accident rutier grav.
”Pentru înlăturarea consecinţelor penale ale accidentului, precum şi sub pretextul acoperirii costurilor medicale generate de intervenţia personalului medical, victimelor le-ar fost solicitate sume curpinse între 15.000 - 20.000 lei şi 13.500 de euro, banii fiind ridicaţi de complici”, anunţă Poliţia Română.
Prin activitatea infracţională, s-a cauzat un prejudiciu în valoare de 49.100 lei şi 13.500 de euro.
Vor fi puse în executate patru mandate de aducere, persoanele bănuite urmând a fi conduse la sediul Poliţiei Judeţene Mehedinţi pentru audieri.
La acţiune au participat şi reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Percheziţii în judeţele Prahova şi Tulcea la persoane bănuite de înşelăciuni prin metoda "accidentul”
3 iulie 2017
- citeşte totul despre:
- politisti,
- mehedinti,
- prahova,
- tulcea,
- inselaciuni,
- accidentul,
- prejudiciu,
- penitenciare
(267 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Asociaţia Lupii Galbeni a prezentat Primăriei modificările din staful Petrolului
(24 iulie 2014)
791 vizualizări
TCE nu îşi respectă călătorii!
(30 ianuarie 2014 - Cristina IANCU)
689 vizualizări
Chiţorani: Adolescentă de 16 ani moartă, după ce a fost lovită de două autovehicule pe o trecere de pietoni
(27 ianuarie 2017)
922 vizualizări
10 prahoveni ucisi de covid in doar 24 de ore!
(3 noiembrie 2020)
344 vizualizări
„Plăteşte online în siguranţă! – BuySafePaySafe”
(26 iunie 2018)
54 vizualizări
PDL şi PNL au format alianţă în Consiliul Local Câmpina
(6 iunie 2014)
450 vizualizări
Doar o noapte în arest! Liviu Luca, sub control judiciar
(23 februarie 2016)
504 vizualizări
Diţeşti: Tânără în vârstă de 21 de ani, băgată în spital de fostul iubit
(26 mai 2018)
377 vizualizări
Mii de ploieşteni pot rămâne fără locuri de muncă! Lukoil a început procedurile de oprire a producţiei!
(4 octombrie 2014)
515 vizualizări
Accident în pădure la Păuleşti. Două autoturisme implicate
(25 martie 2018)
760 vizualizări
Şi parlamentarii încalcă regulile de parcare!
(10 februarie 2015)
139 vizualizări
Tramvai lovit de o basculantă la Ploieşti
(23 ianuarie 2020)
88 vizualizări
Acţiunea TISPOL de control la nivel european al transporturilor de marfă şi persoane în plină desfăşurare.
(25 iulie 2019)
92 vizualizări
Accident feroviar în Prahova. Femeie lovită de tren!
(11 decembrie 2019)
151 vizualizări
Microbuz implicat într-un accident la Chiţorani. O persoană încarcerată FOTO
(8 septembrie 2017)
426 vizualizări
Drumul de la Sinaia la Cota 1400 din Bucegi a fost închis din cauza căderilor mari de zăpadă
(11 martie 2021)
77 vizualizări
Trenul Regal ajunge la Ploeşti de Ziua Naţională a României!
(23 noiembrie 2014)
379 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

















.jpg)







