Cinci autoturisme au fost implicate, vineri, în jurul prânzului, într-un accident produs pe DN1, în zona municipiului Câmpina, în apropierea Fan Curier. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Carambolul a avut loc în jurul orei 11.30, pe fondul vitezei şi nepăstrării distanţei faţă de maşinile din faţă. Un conducător auto a frânat brusc, iar alte patru maşini s-au "bulucit" în spatele său.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a anunţat că a trimis la faţa locului o autospecială de intervenţii în caz de accidente şi o ambgulanţă SMURD.
Din fericire pentru cei implicaţi, accidentul nu s-a soldat cu victime, o singură persoană având răni superficiale şi un atac de panică, potrivit autorităţilor.
FOTO ISU Prahova