Angajaţii de la Agenţiile de Protecţia Mediului din ţară protestează, marţi, timp de două ore, nemulţumiţi de salarii, ei susţinând că veniturile nu le-au mai fost modificate din anul 2009, iar din această cauză ”personalul migrează către alte instituţii mai bine remunerate”. Sindicaliştii solicită politicienilor adoptarea de măsuri urgente pentru eliminarea discriminărilor salariale faţă de alţi funcţionari publici, care au primit creşteri salariale substanţiale în ultimii ani.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Unite din Mediu, Ciprian Şoavă, arată, într-un comunicat de presă, că angajaţii din domeniul protecţiei mediului sunt remuneraţi în prezent conform celei mai mici grile de salarizare din întregul sistem bugetar, ei protestând marţi, între orele 10.00 şi 12.00 în faţa Agenţiilor de Protecţia Mediului.
”În perioada 2009-2015, salariile personalului Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului, care sunt în număr de 1.934 de angajaţi, nu au mai fost modificate”, se precizează în documentul citat.
Sindicaliştii solicită ”decidenţilor politici” adoptarea de măsuri urgente pentru eliminarea discriminărilor salariale faţă de alţi funcţionari publici, care au primit creşteri salariale substanţiale în ultimii ani.
”Solicităm luarea unor măsuri în regim de urgenţă pentru a nu intra în colaps sistemul pentru protecţia mediului, prin susţinerea în Guvern/ Ministerul Mediului a majorării salariilor noastre, astfel încât cuantumul acestora să fie adus la nivelul celor din aceeaşi familie ocupaţională–administraţie/instituţie teritorială, respectând astfel conţinutul deciziei CCR nr.794/2016”, se mai arată în comunicat.
Din cauza acestei situaţii, în domeniul protecţiei mediului se reduce constant numărul de angajaţi calificaţi, în condiţiile în care unii dintre noii angajaţi pleacă după o săptămâna sau o zi de muncă din cauza volumului mare de muncă şi a salariului mic. Ca urmare a lipsei personalului calificat care să poată gestiona problemele din domeniul protecţiei mediului, nu se mai găsesc soluţii pentru accesarea fondurilor europene sau evitarea procedurilor de infringement.
De asemenea, sindicaliştii susţin că, în aceste condiţii, personalul din domeniul protecţiei mediului “migrează” către alte instituţii mai bine remunerate.
”În situaţia în care nu se vor soluţiona favorabil revendicările angajaţilor din sistemul pentru protecţia mediului se va ajunge la diminuarea ratei de absorţie a fondurilor europene, imposibilitatea funcţionării sistemului pentru protecţia mediului, sistarea emiterii actelor de reglementare necesare accesării fondurilor europene (autostrăzi drumuri expres, modernizare/reabilitare de drumuri naţionale/judeţene, sisteme de management integrat al deşeurilor, sisteme de canalizare, parcuri industriale, conducte de transport gaze naturale, linii electrice aeriene, planurile pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor pentru fiecare bazin hidrografic în parte, reabilitare linii cai ferate de călători şi de marfă, cariere, planuri de management, parcuri eoliene, strategii, etc.), neîndeplinirea obligaţiilor stabilite prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană”, se mai arată în comunicatul citat, precizându-se, de asemenea, că ”nerespectarea termenelor de raportare de către România, în calitate de stat membru UE, poate genera riscul declanşării procedurii de infringement, situaţii care vor determina costuri mult mai mari din partea statului decât costurile generate de o creştere salarială pentru 1.934 de salariaţi”.
Angajaţii din sistemul pentru protecţia mediului spun că, dacă revendicările lor nu vor fi soluţionate, vor declanşa conflictul colectiv de muncă, urmând să întrerupă activitatea pe timp nelimitat.
Angajaţii de la Agenţiile de Protecţia Mediului din ţară protestează faţă de salarii
14 martie 2017
(78 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
PATRU noi cazuri de coronavirus în Prahova! Toate persoanele sunt contacţii directorului bolnav de la 1 mai UPETROM!
(21 martie 2020)
11798 vizualizări
Exclusiv Flavius Stoican a demisionat de la Petrolul!
(11 decembrie 2019)
245 vizualizări
Furt de acumulatori de la o societate comercială din Prahova VIDEO
(4 februarie 2017)
218 vizualizări
A început "masacrarea" căpuşelor din Ploieşti
(20 mai 2015)
273 vizualizări
Începe distribuirea formularelor pentru subvenţia la încălzire
(19 septembrie 2014)
370 vizualizări
Cod galben de vreme severă imediată în Prahova! Ce fenomene meteo sunt prognozate?
(29 septembrie 2018)
198 vizualizări
Emoţii la vot! Doi alegători din Ploieşti au leşinat la secţii!
(26 mai 2019)
122 vizualizări
Turişti care au derapat cu maşinile pe trasee montane din Bucegi, salvaţi de echipe de jandarmi montani în ultimele 24 de ore
(3 decembrie 2016)
411 vizualizări
Doliu în politica prahoveană! Fostul consilier judeţean Toma Pinţoiu a decedat!
(4 aprilie 2021)
362 vizualizări
PSD a cerut bani în plus, din bugetul local, pentru reparaţiile şcolilor din Ploieşti
(4 aprilie 2017)
748 vizualizări
Ziua Naţională a Greciei sărbătorită la Filarmonica din Ploieşti
(22 martie 2016)
445 vizualizări
Şapte turişti, blocaţi pe o stâncă, din cauza unui urs, în apropiere de Cascada Urlătoarea
(18 octombrie 2019)
157 vizualizări
Festivitate inedită de premiere pentru elevii Colegiului Naţional Mihai Viteazul
(20 iunie 2014)
537 vizualizări
Microbuz implicat într-un accident la Balta Doamnei. Trei persoane rănite
(6 mai 2017)
783 vizualizări
Evaluare naţională 2013/ S-au afişat primele rezultate
(29 iunie 2013)
161 vizualizări
Grevă de avertisment la TCE Ploieşti. Ce modalitate de protest au ales şoferii pentru a salva troleele!
(11 iunie 2017)
469 vizualizări
Judecătoarea Ruxandra Popescu de la Sinaia, adusă cu mandat la DNA Ploieşti
(22 martie 2016)
405 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























