Sub titulatura „Actualitatea clasicilor”, deschidem astăzi o rubrică, la care pot participa, prin luări de poziţii, toţi care simt şi trăiesc româneşte, îşi iubesc Ţara şi care luptă pentru ReÎntregirea ei, aşa cum a fost gândită şi înfăptuită, la 1 Decembrie 1918. Cea care, după aproape un veac de la acest eveniment istoric major, nu mai este „România dodoloaţă” – cum a numit-o poetul Adrian Păunescu, Moldova de peste Prut fiind ruptă din trupul Ţării, ca şi Dulcea Bucovină de Nord şi sudul Basarabiei, care se află în componenţa Ucrainei...

Şi în interiorul Ţării avem cetăţeni români de etnie maghiară care, manipulaţi de liderii UDMR, vor autonomie! Tot în nord-vest, la Cluj, se vehiculează - e drept, cu mai puţină vehemenţă – aceeaşi idee de autonomie a Transilvaniei.

Dincolo de Prut, românii-basarabeni adepţi ai ReUnirii, se luptă din răsputeri să învingă forţele politice şi civice (mancurţii) proruse, care resping apropierea de Europa şi inclusiv pe cea a Moldovei de România.

Ce să mai vorbim de faptul că avem, chiar şi printre noi românii, câţiva   intelectuali “rasaţi”, precum HR Patapievici, Lucian Boia, Dan C.Mihăilescu, practic nişte duşmani ai neamului nostru, care-l reneagă oarecum pe Eminescu, prezicând dispariţia Poetului Naţional în “ceaţă”. Nişte “ultraprogresişti şi ultraschimbişti” – cum ar spune nenea Iancu. Oare, demolarea lui Eminescu, socotit cel mai mare mesager al românismului, nu înseamnă demolarea României, a ideii naţionale?, se întreabă mulţi dintre cei care nu fac parte din noua „elită” culturală a ţării, reprezentată de cei numiţi mai sus. De asemenea, nu cred că „Ingerul Blond”, aflat acum în ceruri, ar coborî pe pământ să răscolească „debaraua” in căutarea lui Eminescu, socotit de el mereu viu: „ Tu n-ai murit/pentru că eu sunt timpul tău care vorbeşte cu vorbele tale...” (Nichita Stănescu).

Şi eu am fost în Arcadia, dlor studenţi!

Aşadar, să ieşim însă din acest prezumtiv “întuneric”, la lumina gândurilor unui mare ardelean, poetul Octavian Goga (1881-1938) care, la conferinţa “ Şi eu am fost în Arcadia, dlor studenţi!”, ţinută la Universitatea din Cluj, în anul 1923, cu prilejul absolvirii primei promoţii de studenţi români, a spus: “Ideea naţională, domnilor, e luntrea cu care plutim noi şi din care dorim să înregistrăm curentele mari de simţire universală. Mai mult ca oricând, românismul, dacă se sileşte să ia măsuri pentru a nu fi înghiţit de valurile dimprejur, trebuie să înţeleagă acest adevăr. Dumneavoastră, cum văd eu, sunteţi vestitorii insurecţiunii de mâine, când poporul nostru întreg, biruindu-şi toate bolile ereditare, se va însănătoşi pe deplin, având o viziune clară despre misiunea lui. “Scrieţi, băieţi, scrieţi!” – spunea odinioară Heliade, - simţiţi, băieţi, simţiţi ideea naţională, îndrăznesc să vă zic eu, dacă vreţi să faceţi din tinereţea voastră un titlu de mândrie pentru tâmplele cărunte care v-aşteaptă şi dacă mai târziu, domesticiţi de viaţă, privind înapoi, vreţi să repetaţi cu poetul, în toată seninătatea lui reconfortantă, duiosul refren: “Şi eu am fost în Arcadia!”

Înainte de a le povesti studenţilor despre aventura lui studenţească de la Budapesta, din perioada 1900-1904, dom profesor Goga a a mai ţinut să menţioneze: “ Tot ce regret, e că s-au scurs aproape 20 de ani de atunci când, pe malul Dunării, la Budapesta, s-a cheltuit tinereţea înfrigurată a generaţiei mele de universitari ardeleni…, un tablou întunecat şi mişcător: tăcerea noastră dinaintea furtunii - prăbuşirea Ungariei istorice….Pagina cea mai tristă însă, care ne urmăreşte şi azi ca o boală de adolescenţă, e închisoarea intelectuală în care am trăit noi, lupta surdă şi deznadăjduită ce am dat pentru a ne crea un acord între sufletul moştenit şi preceptele civilizaţiei care veneau să ne înstrăineze...Trei sute de studenţi români, smulşi din umbra satelor ardeleneşti, aruncaţi pradă molohului acolo, în metropola duşmană…Pare că le văd şi azi rândurile băieţilor care aduceau cu ei toată sfiala şi cuviinţa strămoşească în vălmăşagul străin. Erau picături agitate într-o mare care avea de gând să ne anihileze, eram punctele de observaţie, posturile de avangardă ale românismului primejduit în existenţa lui…Pedagogia opresorului avea la bază de a ne face ienicerii culturii maghiare. Pentru acest scop colaborau: şcoala, mediul, gazeta, fiece respiraţie. Era o luptă inegală şi neconvenţională. Sub toate aceste reţele meşteşugite trebuia să ne srecurăm noi, trei sute de dezrădăcinaţi…, furnicarul ungaro-semit nu ne păstra nicio înrudire, eram călători speriaţi, fără niciun razim…Pretutindeni, în sălile de curs, în bibliotecă, în laboratoare, în foiletoanele ziarelor, la teatru, în glumele noastre cotidiene, molohul se furişa după noi să ne otrăvească cu suflarea lui…Si, cu toate astea, dlor, n-am fost învinşi!”

( Partea a II-a a acestei excepţionale lecţii de românism, sâmbătă, la aceeaşi rubrică)