Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, urmărită penal pentru trafic de influenţă şi spălarea banilor, a fost reţinută, marţi seară, de către procurorii DNA Ploieşti. Şefa AEP este acuzată că a pretins şi primit de la reprezentanţii unei societăţi comerciale sume de bani reprezentând contravaloarea unui imobil în Bucureşti şi a unei maşini, în schimbul derulării unor contracte încheiate de societate cu AEP, scrie News.ro
Preşedintele demisionar al Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, reţinută, marţi seară, de către procurorii anticorupţie pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, a fost scoasă încătuşată, după miezul nopţii, din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Ploieşti, ea fiind dusă în arestul IPJ Dâmboviţa, din Târgovişte, în condiţiile în care în arestul IPJ Prahova, de la Câmpina, unde sunt transportate, de regulă, persoanele reţinute de DNA Ploieşti, nu mai sunt locuri.
Fosta şefă a AEP a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor legate de acuzaţiile pe care i le aduc procurorii şi de tentativa soţului său de a fugi din locuinţa de la Vâlcea a familiei cu documente considerate relevante pentru ancheta deschisă de DNA.
În cursul zilei de miercuri, Ana Maria Pătru va fi prezentată Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă.
Cei doi avocaţi care au asistat-o pe Ana Maria Pătru pe parcursul câtorva ore de audieri la DNA Ploieşti au părăsit singuri, marţi seară, sediul instituţiei, iar la ieşire unul dintre apărători a anunţat demisia şefei AEP.
Avocatul Cristian Ene a declarat că, "având în vedere situatţia juriidcă", Ana Maria Pătru a decis să demisioneze din funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente.
"Doamna Ana Maria Pătru, având în vedere situaţia juridică, a luat decizia de a înainta de îndată demisia din funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente. De asemenea, procesul va continua şi mâine vom merge la judecător în vederrea continuării urmăririi penale şi lămuririi situaţiei din punct de vedere al măsurii preventive", a spus Cristian Ene.
Marţi după-amiază, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că cercetările făcute de către DNA în cazul şefului AEP, Ana Maria Pătru, reprezintă o surpriză "foarte, foarte neplăcută", iar dacă se dispune urmărirea penală ea trebuie să plece din funcţie. ŞEful statului a adăugat că nu crede că ancheta va afecta alegerile sau mersul instituţiei.
Procurorii Serviciului Teritorial Ploieşti al DiNA au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Ana Maria Pătru, preşedinte AEP, la data faptelor vicepreşedinte al aceleiaşi instituţii, pentru trei infracţiuni de trafic de influenţă şi două infracţiuni de spălare a banilor, informează DNA.