Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o avertizare meteorologică de vreme rea valabilă începând de duminică, de la ora 14.00, şi până lână luni, la ora 9.00, interval în care sunt prognozate intensificări ale vântului, ploi şi ninsori în zonele montane.
Potrivit avertizării meteorologice, în Carpaţii Orientali va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, iar în cursul serii şi al nopţii de duminică spre luni vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi în Carpaţii Meridionali.
De asemenea, vor fi intensificări temporare ale vântului, în special în regiunile sudice, cu viteze care vor depăşi la rafală 40 - 50 de kilometri pe oră, iar pe crestele montane viteza vântului va fi de 60 de kilometri pe oră şi ar putea să viscolească ninsoarea.
Meteorologii spun şi că în restul ţării va ploua, iar trecător, în Subcarpaţii Moldovei şi în estul Transilvaniei, se vor semnala precipitaţii. Cantităţile de apă vor depăşi local 10 - 15 litri pe metrul pătrat, iar în nord-vest, centru şi est, izolat 20 - 25 de litri pe metrul pătrat.