Discuţii aprinse în şedinţa de ieri a Consiliului Local Ploieşti, pe tema construirii unui nou adăpost pentru câini.
În anul 2011, Andrei Volosevici, atunci primar al Ploieştiului, propunea construirea unui nou adăpost pentru câinii fără stăpân în zona Protan. Proiectul a rămas în sertar, doar la stadiul de studiu de fezabilitate, iar între timp legislaţia s-a modificat şi nu mai permite construirea de astfel de adăposturi în intravilanul localităţilor. Proaspăt uns în funcţia de primar al Ploieştiului, Adrian Dobre a încercat să forţeze mâna aleşilor locali, bugetând pe ascuns construirea adăpostului din zona Protan, deşi studiul de fezabilitate era în prag de expirare. În plus, de la sine putere, edilul a dispus publicarea pe SEAP a anunţului privind proiectarea şi executarea acestui adăpost, fără a cere acordul Consiliului Local Ploieşti.
În şedinţa Consiliului Local de joi, 29 septembrie, primarul Dobre a motivat că nu se poate continua proiectul privind un adăpost în parteneriat cu comuna Valea Călugărească deoarece nu există un...contract.
În aceste condiţii, aleşii PSD au propus un amendament prin care se abrogă HCL din 2011 prin care se construia un adăpost în zona Protan, amendament care a fost adoptat. Interesant este că liberalii au părăsit sala de şedinţe în momentul votului şi nu putem să nu ne întrebăm ce interes au reprezentanţii PNL pentru construirea unui adăpost în interiorul Ploieştiului, deşi legile în vigoare nu permit acest lucru...
O soluţie cinstită faţă de ploieşteni a oferit consilierul local social-democrat, George Botez.
“Am ascultat până acum şi prietenii, am ascultat şi duşmanii! Un singur lucru n-am făcut: n-am întrebat ploieştenii ce îşi doresc!”, a spus avocatul George Botez în plenul legislativului local.
Cu alte cuvinte, social democraţii propun o dezbatere publică pentru a afla direct de la ploieşteni care este cea mai bună soluţie pentru rezolvarea acestei probleme