După o vară lipsită de evenimente artistice, Ploieştiul renaşte iar. Cea de a 67 a stagiunea a Teatrului Toma Caragiu din Ploieşti debutează în forţă, cu un spectacol jucat cu casa închisă.
Vorbim despre spectacolul "Vanilla Skype", care se joacă vineri, 2 septembrie, de la orele 17.00 si 20.30, o co-productie a Teatrului ACT si Asociatiei T.E.T.A. In regia lui Cătălin Stefanescu, cel care este si autorul piesei. Distribuţia spectacolului este una de excepţie: Marcel Iureş, Marius Manole, Medeea Marinescu, Andi Vasluianu şi Vlad Zamfirescu, alături de mai tinerii Alexandru Ion, Mircea Postelnicu şi Vladimir Purdel.
Debutul real al stagiunii ploieştene îl face, însă, Teatrul pentru copii Ciufulici, care va avea prima reprezentaţie, duminica, 4 septembrie, de la ora 11.00, in foyerul Teatrului Toma Caragiu, cu spectacolul "Prinţesa mecanică", în regia lui Radu Dinulescu.
Spectacolul revine pe scena Teatrului ploiestean dupa ce s-a bucurat de aprecierea publicului la numeroase festivaluri din tara si strainatate - Festivalului International de Arta Animatiei „EuroMarionete” Arad, Festivalul International de Animatie Gulliver Galati, Festivalului International al Artelor Spectacolului BABEL – AnimaTie, Targoviste sau Festivalului International Oups ! Bouge ta langue, Villepinte, Franta.
Pentru secţia Dramă, debutul oficial al stagiunii are loc duminica, 11 septembrie, de la ora 18.30, când publicul spectator se va putea reîntâlni cu personajele comediei "Ce vor fetele", în regia lui Dragos Campan.
Teatrul de Revista Majestic incepe aceasta stagiune cu o premieră . Miercuri, 14 septembrie, de la ora 18.30, nu rataţi spectacolul Faza lungă.
Din păcate, Teatrul Toma Caragiu începe stagiunea confruntându-se cu o criză acută de personal. Spre exemplu, secţia revistă are numai cinci actori angajaţi, iar Mihaela Rus, directorul general al Teatrului Toma Caragiu, a povestit jurnaliştilor că "nu avem un bătrân şi trebuie să îl cumpărăm de la alte teatre din ţară" . Lipsa actorilor care să poate juca diverse tipologii de personaje, îngrădeşte activitatea instituţiei de cultură, regizorii fiind nevoiţi să selecteze piesele în funcţie de personalul existent.