Situaţie incredibilă la Ploieşti. Deşi nu poate rezolva multe dintre problemele oraşului, liberalul Adrian Dobre interzice manifestările publice în mai multe zone din municipiu. Semn că a venit vremea ca democraţia trebuie să moară la Ploieşti că doar nu dă bine în faţa ţării să vezi oameni protestând în centrul oraşului lui Caragiale.
Astfel, printr-o dispoziţie semnată de primarul Adrian Dobre, la sugestia reprezentanţilor Poliţiei Locale Ploieşti, nu se vor mai putea desfăşura adunări publice în mai multe zone ale oraşului.
Printre acestea zona din faţa Palatului Administrativ (intrarea A), esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor sau strada Vasile Lupu.
Sunt permise adunările publice doar în zona Hipodromului, în Parcul Tineretului şi în Parcul Municipal Vest.
Oare reprezentanţii PNL se tem de ample manifestaţii de stradă şi se asigură astfel că niciun protestar nu va tulbura liniştea şefilor din Palatul Administrativ?