Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o atenţionare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în intervalul 11 august, ora 22 – 12 august, ora 10, inclusiv în Prahova

Astfel, în intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a Munteniei, sudul şi centrul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură şi estul Carpaţilor Meridionali.

Vor fi averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp. 

Conform celor de la Administraţia Naţională de Meteorologie, manifestări ale instabilităţii atmosferice vor fi şi pe parcursul zilei de joi, 11 august, în vestul, centrul şi nordul ţării, unde vremea se va răci, în timp ce în sud-est va fi caniculă.

Vineri, 12 august, vremea va fi instabilă mai ales în Transilvania, Oltenia şi zona Carpaţilor Meridionali, iar în sud-estul ţării temperatura aerului va scădea accentuat.