Toată campania electorală a PNL a fost bazată pe presupusul faliment al Ploieştiului. Am auzit poveşti despre cum vor rămâne ploieştenii fără transport în comun, despre cum nu vom mai avea iluminat public sau despre cum nu vom mai plăti gunoierii.

Supriză însă...La mai puţin de o săptămână de la instalarea în funcţie, Dobre nu mai vorbeşte despre faliment, ba mai mult se laudă că menţine gratuitatea pentru pensionari.

"În urma discuţiilor purtate cu ANAF în această dimineaţă,  din datoria rămasă de plată, respectiv 8 milioane de lei, TCE va fi scutită de plata unor penalităţi, iar suma finală va fi redusă  la 3,2 milioane de lei.

De asemenea, în urma discuţiilor purtate cu funcţionarii din cadrul direcţiei economice a primăriei, au fost identificate sursele financiare necesare activităţii societăţii de transport TCE până la finalul acestui an.

ʺSunt încântat să spun că deblocăm tensiunile la TCE dar putem susţine în continuare şi gratuitatea pentru pensionariʺ, a declarat primarul Adrian Dobre.", anunţă municipalitatea într-un comunicat de presă.

Păi oare ce înseamnă asta? În urmă cu două săptămâni liberalii cântau prohodul Primăriei şi aruncau cu pietre în adversari, iar acum Adrian Dobre recunoaşte, voalat, capacitatea managerială a lui Cristin Ganea, care a salvat municipalitatea de la faliment. Că facă nu ar fi aşa, de unde bani pentru gratuităţi şi pentru datoriile istorice ale TCE?