O delegaţie formată din 430 de primari şi reprezentanţi ai autorităţilor raionale din Republica Moldova şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi naţionale din România, se va afla în judeţul Prahova la invitaţia administraţiei judeţene.
Astfel, oaspeţii vor vizita diverse obiective de interes judeţean, iar de la ora 14:00, vor traversa cu autocarele pentru o probă de rezistenţă pasajul rutier “DJ 102 peste DN1B”. (giratoriul suspendat din intersecţia spre Păuleşti)
Dupa aceasta probă va începe montarea dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilataţie, în prezenţa lui Constantino Tagliente, reprezentant al furnizorului Tensacciai din Italia, expert în montarea acestor dispozitive. Teste de rezistenţă au fost făcute deja cu utilajele şi maşinile de mare tonaj ale constructorilor.
Proiectul, unic în România, este finanţat din fonduri europene şi a costat aproximativ 79 de milioane de lei, contribuţia Consiliului Judeţean Prahova fiind de numai trei milioane de lei.
Proiectul, contestat de cei care nu înţeleg lucrările de infrastructură, a fost lăudat de reprezentanţii Comisiei Europene, fiind considerată o soluţie ideală, care nu are nevoie de multe expropieri şi nu foloseşte foarte multe terenuri agricole
Giratoriul are o rază exterioară de 51 de metri şi o lăţime de 11 metri şi va înlocui intersecţia semaforizată existentă în prezent, deviind şi separând fluxurile de trafic.