Un procuror de la Sinaia a fost adus cu mandat la DNA Ploieşti,fiind acuzat de trafic de influenţă şi luare de mită. prezentăm integral comunicatul DNA:

 

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul
BUCUR DANIEL, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, judeţul Prahova, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de:
- trafic de influenţă,
- luare de mită.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În luna februarie 2015, suspectul Bucur Daniel, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, a pretins de la două persoane (martori denunţători) şi a beneficiat din partea acestora de executarea unor lucrări de amenajare, în valoare de aproximativ 1.000 lei, la un imobil pe care magistratul îl deţine în oraşul Comarnic.
În schimbul acestor servicii, procurorul le-a promis celor doi, pe care anterior îi cercetase şi faţă de care dispusese trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în formă calificată, că va interveni la judecătorul care avea spre soluţionare cauză respectivă, pe lângă care a lăsat să se creadă că are influenţă, astfel încât acesta din urmă să dispună o pedeapsă blândă, respectiv condamnarea celor doi cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În perioada aprilie - mai 2015, suspectul Bucur Daniel, în calitate de procuror, a pretins şi a beneficiat de executarea unei lucrări în valoare de aproximativ 4.000 lei, la acelaşi imobil (placare cu piatră a unui gard), de la o persoană (martor denunţător) cercetată de magistrat pentru săvârşirea infracţiunii de rănire sau schingiuire a animalelor. În schimb, procurorul i-a promis persoanei respective că, în cauza respectivă, va adopta faţă de acesta din urmă o soluţie favorabilă.

Suspectului Bucur Daniel i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie."