Actuala conducere a Primăriei demonstrează că ştie că Ploieştiul nu înseamnă doar centrul oraşului. Iar pentru început, menţinerea ordinii publice în cartiere devine o prioritate pentru municipalitate.
Astfel, în şedinţa Comisiei de ordine publică din cadrul Primăriei, condusă de primarul interimar Cristian Ganea a fost decisă ca activitatea Poliţiei Locale să aibă o nouă abordare. În acest sens, Poliţia Locală Ploieşti va deschide locaţii permanente în cartierele ploieştene, aceste fiind sedii oficiale în care cetăţenii să se poată adresa autorităţilor. Prima locaţie pentru un post permanent al poliţiştilor locali va fi cartierul Bereasca, iar în cel mai scurt timp vor fi identificate posibilităţile de deschidere a unor puncte de lucru şi în cartierele Mitică Apostol şi Mimiu
"Este un pas important pentru a asigura liniştea şi confortul cetăţenilor municipiului nostru. La aceste puncte de lucru ale Politiei Locale, cetăţenii vor putea depune inclusiv memorii in atentia administraţiei cât şi orice fel de propuneri pentru dezvoltarea urbei. Mesajele ploieştenilor vor fi analizate cu atenţie, iar memoriile vor primi răspunsuri din partea noastră în cel mai scurt timp posibil", ne-a declarat Cristian Ganea, primarul interimar al Ploieştiului