Un comandament pentru verificare şantierelor din Ploieşti a avut loc azi la Primărie. Principalul proiect analizat a fost cel al podului din zona Gării de Vest. Reprezentanţii municipalităţii au solicitat constructorului, proiectantului, consultantului, managerului de proiect şi dirigintelui de şantier ca în termen de o săptămână să realizeze un grafic ferm de realizare a proiectului până la 30 iunie, cu respectarea strictă a tuturor prespricţiilor tehnice. La discuţii alături de Cristian Ganea, viceprimarul cu atribuţii de primar al Ploieştiului, au participat şi consilierii locali George Botez şi Marcian Cosma.
" Nu se mai admit intârzieri. Lucrările vor fi supravegheate îndeaproape de mine şi de colegii din Consiliul Local participanţi la şedinţă. Vom cere respectarea tuturor termenelor asumate şi a tuturor prescriptiilor tehnice. Peste o saptamana ne intalnim din nou pe aceeasi tema si vreau asumari clare din partea tuturor factorilor implicati.", ne-a declarat Cristian Ganea.
Proiectul de construire a podului peste calea ferată din zona de Vest a Ploieştiului este cel mai întârziat din toate şantierele finanţate din fonduri europene din Ploieşti.