Cristian Ganea, viceprimarul cu atribuţii de primar al Ploieştiului, s-a întâlnit cu reprezentanţii Intergroup Engineering, firma care furnizează administraţiei locale servicii de consultanţă, proiectare şi asistenţă tehnică atât pentru proiectele de infrastructură derulate cu sprijin financiar nerambursabil, din partea Uniunii Europene, cât şi pentru proiectele finanţate din bugetul local.
În cadrul întâlnirii a fost analizat stadiul actual al execuţiei proiectelor şi au fost convenite mai multe măsuri care să permită finalizarea în bune condiţii a lucrărilor de modernizare a liniilor de tramvai, a lucrărilor de construcţie a pasarelei de la Gara de Vest, a celor de la Hipodrom, a lucrărilor de amenajare a Parcului municipal Vest, precum şi a lucrărilor de reabilitare termică a blocurilor de pe bulevardul Republicii
In zilele următoare va fi definitivat un plan de acţiune care să asigure darea în folosinţă la termen a tuturor investiţiilor la termenele convenite, fără a mai genera întârzieri.
Social democratul Cristian Ganea va participa personal la întâlnirile cu firma de consultanţă şi va verifica periodic, pe teren, stadiul desfăşurării lucrărilor.