Controversata parcare de pe str. Cuza Vodă a fost deschisă publicului. Aflată actualmente în administrarea SGU Ploieşti, ea a fost deschisă de vineri, ploieştenii putând să o folosească acum gratuit. Gratuitatea nu va fi însă permanentă, administratorul parcării urmând să solicite Consiliului Local aprobarea tarifelor de utilizare a parcării.
Tarifele propuse de SGU trebuie să fie în măsură să convingă ploieştenii de utilitatea ei, problema locurilor de parcare în centru fiind astfel rezolvată. Cu o capacitate de 370 de locuri, parcarea este una modernă, este dotată cu lifturi şi sistem de internet.
Cristian Ganea, consilier local PSD şi membru în AGA firmei SGU Ploieşti, a declarat pentru Jurnalul Prahovean : „ Dorim ca această parcare să vină în ajutorul ploieştenilor pentru rezolvarea problemei atât de spinoasă a locurilor de parcare în centru. Cred că un tarif orar de 1,5 lei va fi în măsură să acopere cheltuielile de administrare a parcării. Ne gândim să concepem un regim special pentru riverani, aceştia urmând să beneficieze de un tarif preferenţial şi de un sistem atractiv de abonament”.