Celebrarea a 100 de ani de la fatidica dată de 13 septembrie, când inginerul Aurel Vlaicu s-a prăbuşit cu avionul său la Băneşti, a fost comemorată cu gardă de onoare şi spectacol aerian.
Monumentul proaspăt reabilitat a fost reinaugurat cu această ocazie. Sute de prahoveni şi nunumai, pasionaţi de istorie, de aviatică sau pur şi simplu curioşi au asistat la manifetările dedicate figurii marelui pionier al aviaţiei româneşti. Macheta avionului la scară naturală, cu care s-a prăbuşit Vlaicu la Băneşti, a fost prezentată lângă monument. Aparatul Vlaicu II a fost reconstruit în 2006 de SC Romaero SA şi Federaţia Aeronautică Română după proiectul original. Acesta a constituit vedeta evenimentului, mai toţi participanţii făcându-şi poze lângă acesta.
Dintre oficialităţi au fost prezenţi, Otilia Sava, ministru secretar de stat în MApN, pe relaţia cu Parlamentul, Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Gheorghe Stoica, primarul comunei Băneşti, Marius Sersea, prefectul de Prahova, precum şi şapte parlamentari prahoveni.
O gardă compusă din militari ai Regimentului 30 de Gardă „Mihai Viteazul”, a făcut onorurile evenimentului.
„Trebuie să ne luăm ţara înapoi de la cei care îşi proclamă regi şi împăraţi. Să ne luăm ţara înapoi de la cei care nu fac nimic şi să o dăm muncii, să scoatem din adâncurile pământului aurul, argintul, cuprul, uraniul, gezele pentru a construi o Românie modernă, să fie construiască autostrăzi, să fie create locuri de muncă. Pentru că nimeni nu trebuie să trăiască din împrumuturi, din pomeni şi umilinţă”, a declarat Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova.
Acesta a mai anunţat că în perioada următoare, la câţiva zeci de metri va fi construit un muzeu al aviaţiei dedicat chiar lui Aurel Vlaicu.
Trei elicoptere Alouette ale MApN şi mai multe formaţii de avioane uşoare au survolat zona. O formaţie a „iacărilor acrobaţi” au realizat un spectacol frumos de manevre pe cer, executând picaje de până la 10 metri înălţime deasupra solului.
În ceea ce priveşte incdidentele, două persoane au avut nevoie de intervenţia medicilor de la Ambulanţă. Ambele persoane au fost duse la spitalul din Câmpina pentru mai multe verificări.