Încurcate sunt căile ...Justiţiei...S-a convins de acest lucru şi liberalul Sebastian Danielescu. Dacă ieri Curtea de Apel Ploieşti l-a lăsat fără funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, astăzi, judecătorii de la Tribunalul Prahova l-au repus pe post.
Cum e posibil? Nici noi nu prea putem să ne dăm seama ce se întâmplă, dar vă informăm doar că Tribunalul Prahova a admis solicitarea lui Danielescu şi a "anulat Hotărârea nr. nr. 88/04.08.2014 emisă de Consiliul Judeţean Prahova".
Suntem curioşi dacă liberalul a avut timp să îşi facă lichidarea de la Consiliul Judeţean, aşa cum anunţase după decizia Curţii de Apel Ploieşti, şi să se reîntoarcă la Direcţia Silvică.
Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă şi poate fi atacată prin recurs în termen de 15 zile.
Dar până atunci, Sebastian Danielescu rămâne vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova şi cum în vigoare este o dispoziţie mai veche a lui Mircea Cosma, preia şi atribuţiile de şef a instituţiei pe perioada în care preşedintele lipseşte din CJ.
Oricum, interesantă telenovelă, iar noi aşteptăm, cuminţi, următorul episod...