Poliţia Locală Ploieşti prin Serviciul Control Comercial a efectuat, în weekend, controale pentru combaterea comerţului stradal neautorizat în zona Oborului şi a Parcului Străjerilor, anunţă instituţia într-un comunicat de presă
În urma acţiunilor desfăşurate, au fost aplicate un număr de 18 amenzi în valoare totală de 7.000 lei pentru comercializarea de produse în locuri neautorizate, precum şi pentru vânzarea de produse din vehicule.
Totodata, Poliţia Locală Ploieşti reaminteşte cetăţenilor că, potrivit pct. 1, art. 6.1 din H.C.L. nr. 228/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Ploieşti, precum şi constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţii, “desfăşurarea comerţului stradal pe alte amplasamente decât cele aprobate de Consiliul Local, pe bază de Plan Urbanistic de Detaliu sau studiu de amplasare” constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 – 1500 lei persoane fizice şi 1000 – 2500 lei pentru persoane juridice. De asemenea, constituie contravenţie „vânzarea produselor de orice tip din vehicule; desfăşurarea de activităţi comerciale en-gros sau en-detail în parcările de aprovizionare” şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 – 1500 lei persoane fizice şi 1000 – 2000 lei pentru persoane juridice.