Poliţiştii fac, luni, 54 de percheziţii în judeţele Călăraşi, Ialomiţa şi Prahova, într-un dosar privind fabricarea şi comercializarea de alcool, anchetatorii descoperind o fabrică de alcool care funcţiona ilegal în Slobozia, precum şi sute de litri de produse pe bază de alcool.
Poliţiştii din Călăraşi, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, fac 54 de percheziţii la sediile unor societăţi comerciale şi la locuinţele unor persoane din judeţele Călăraşi, Ialomiţa şi Prahova, într-un dosar privind infracţiuni economice, anunţă Poliţia Română într-un comunicat de presă.
Conform unor surse judiciare, descinderile au loc în cadrul unei anchete care vizează activitatea mai multor persoane care se ocupă cu producţia şi comercializarea de alcool.
La percheziţii, anchetatorii au descoperit, în municipiul Slobozia din judeţul Ialomiţa, o fabrică de alcool care funcţiona ilegal.
De asemenea, a mai fost descoperită cantitatea de aproximativ 200 de litri de alcool despre care se presupune că fusese produs la fabrica respectivă şi era comercializat ilegal. Alcoolul era vândut fie prin magazine mici, fie direct de către persoane fizice către consumatori, au precizat sursele citate.
În acest caz, anchetatorii vor pune în executare 25 de mandate de aducere, unele dintre acestea fiind suspectate de infracţiuni economice şi constituire de grup infracţional organizat.