Deşi consilierii PDL au făcut interpelare în cadrul Consiliului Local referitoare la întârzierea lucrărilor de refacere a pieţei din Malu Roşu, primind un răspuns detaliat din partea directorului SC Hale şi Pieţe, ei s-au abţinut de la vot, tocmai la proiectul de rectificare bugetară a respectivei instituţii, blocând lucrarea.

Practic, proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului SC Hale şi Pieţe SA, în care erau prevăzute şi sumele destinate tocmai acestei lucrări de reconstrucţie a pieţei din Malu Roşu, a fost blocat de cei nouă consilieri PDL care s-au abţinut de la vot.

Piaţa din Malu Roşu era în plan pentru modernizare încă de anul trecut, însă incendiul din iunie a determinat refacerea proiectului. Acest fapt a dus întârzieri, mai ales că specialiştii de la Inspectoratul Teritorial în Construcţii nu şi-au dat avizul pentru proiectul furnizat de firma proiectantă. Practic, specialistul ITC a specificat că soluţia propusă are dezavantaje, din cauza numărului prea mare de stâlpi de susţinere şi a formei acoperişului, care permite acumulări mari de zăpadă pe timpul iernii. Astfel, execuţia acestui proiect ar fi foarte de complicată. Prin urmare, a fost reluată procedura de proiectare, noua soluţie permiţând o execuţie mai rapidă şi o exploatare a clădirii în condiţii de siguranţă.

Conform noilor condiţii, termenul de finalizare a lucrării ar fi putut fi fixat în jurul datei de 30 octombrie, însă cum rectificarea de buget nu a mai fost aprobată din cauza consilierilor PDL, refacerea pieţei mai are de aşteptat.