Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) Ploieşti va funcţiona după un program special cu publicul în perioada 15 – 16 noiembrie, în contextul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.
Astfel, Serviciul Stare Civilă va funcţiona în zilele de 15 şi 16 noiembrie 2014, între orele 09.00-13.00. Astfel, în data de 15 noiembrie vor fi efectuate activităţi numai pentru înregistrarea deceselor şi eliberarea certificatelor duplicate necesare eliberării actului de identitate, iar în data de 16 noiembrie se va efectua doar eliberarea certificatelor duplicate necesare eliberării actului de identitate .
De asemenea, cetăţenii se vor putea adresa pentru eliberarea cărţilor de identitate Serviciului Evidenţa Populaţiei din cadrul SPCLEP, după cum urmează:
Luni, 10 noiembrie; marţi 11 noiembrie; joi 13 noiembrie; între orele 8.30 - 16.00;
Miercuri 12 noiembrie între orele 8.30-18.30;
Vineri, 14 noiembrie între orele 8.30-13.30.
Facem precizarea că, în zilele de 15 şi 16 noiembrie pot depune documente pentru eliberarea actelor de identitate numai persoanele cu drept de vot, care nu au sau deţin un act de identitate cu termenul de valabilitate expirat. Programul special de lucru cu publicul va fi următorul:
Sâmbătă 15 noiembrie, între orele 08.00 – 16.00.
Duminică, 16 noiembrie, între orele 08.00 – 21.00.
Pentru eliberarea unui nou act de identitate (carte de identitate sau carte de identitate provizorie), ca urmare a expirării termenului de valabilitate, pierderii, furtului, deteriorării sau distrugerii actului de identitate, cartea de identitate se întocmeşte şi se eliberează pe baza cererii scrise a persoanei şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, datei de naştere, statutului civil, cetăţeniei române şi a domiciliului.
Contravaloarea producerii şi eliberării cărţii de identitate este de 7 lei, iar cetăţenii vor prezenta şi un timbru fiscal în valoare de 5 lei.
În cazurile în care nu pot fi prezentate anumite documente, respectiv certificate de stare civilă sau dovezi cu privire la domiciliu, se va elibera carte de identitate provizorie, caz în care se vor depune şi trei fotografii de ¾ cm, se va achita taxa de 1 leu şi timbrul fiscal de 5 lei.
Ambele taxe pot fi achitate la casieria aflată în sediul SPCLEP, din Bulevardul Independenţei nr. 10.