Consiliul Local a amânat pentru altă dată proiectul privind acordarea de facilităţi fiscale ploieştenilor cu restanţe la plata impozitelor locale.
Proiectul prevedea acordarea de facilităţi fiscale sub forma scutirii în cuantum de 25% a majorărilor de întârziere înregistrate de contribuabili (persoane fizice sau juridice) care achită integral până la data de 31 decembrie 2014 obligaţiile fiscale datorate bugetului local. Potrivit expunerii de motive se arată că prin această facilitate să se poată grăbi achitarea de către ploieşteni (cei care nu şi-au plătit încă impozitele) a tuturor obligaţiilor înregistrate către bugetul local. Măsura ar avea menirea de a stimula plata taxelor locale şi de a evita acumularea pe mai departe a noi datorii.
Raportul de specialitate arată că această scutire nu va afecta bugetul local, fiind vorba doar de majorările de întârziere.
Până în acest moment obligaţiile fiscale restante se ridică la suma de 67 milioane de lei, iar scăderea cu 25% din penalităţile de întârziere reprezintă o sumă de 5 milioane de lei.
Consilierii opoziţiei s-au opus acestui proiect motivând că articolele invocate din Codul Fiscal nu prevăd acordarea unor astfel de facilităţi.
Până la urmă consilierul Constantin Popa a propus ca proiectul să fie prorogat, lucru adoptat cu majoritate de voturi, mai ales pentru a încheia o polemică inutilă cu accente politice. Proiectul va fi rediscutat la proxima şedinţă, după ce alegerile prezidenţiale se vor fi încheiat, şi nu vor mai exista acuze sepcifice campaniei electorale.