Acţiunile de control pentru identificarea construcţiilor ilegale, demarate de municipalitate, continuă săptămâna aceasta pe străzile Lupeni, Cavalului, Vioarei şi Constantin Stere.
În urma acţiunilor de control vor fi verificate imobilele ilegale – cele construite fără autorizaţie sau cele care nu au respectat autorizaţia de construcţie, precum şi construcţiile finalizate şi care nu au fost declarate la Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti şi astfel nu se plăteşte impozit pentru ele.
Acţiunile de control au loc de luni până vineri, între orele 9.00-11.00.
Echipele de control sunt formate din trei inspectori ai Direcţiei Generale de Dezvoltare Urbană, Poliţiei Locale Ploieşti şi Serviciului Public Finanţe Locale Ploieşti. Inspectorii vor avea asupra lor ecusoane, legitimaţii de serviciu şi ordine de deplasare.