Centrul Cultural Aurel Stroe din Buşteni a devenit în weekend  neîncăpător pentru cei care au participat la cea de-a VI –a ediţie a Festivalului Internaţional “Aurel Stroe”.

La împlinirea a şase ani de la trecerea în nefiinţă a marelui compozitor,  Aurel Stroe a fost omagiat atât de foştii săi elevi cât şi de mai mulţi muzicologi, tenori sau critici muzicali dar şi de membrii ai familiei compozitorului şi turişti. Manifestările au debutat cu lansarea volumului “Incomensurabilitatea în Opera – Trilogia Orestia” semnat de Ana Szilagy, fostă studentă a maestrului,  şi au continuat cu dezvelirea bustului marelui compozitor realizat cu măiestrie de celebrul sculptor Nicolae Lupu.

Lucrarea a fost realizată în ipsos şi donată de sculptorul Nicolae Lupu, ea fiind, de fapt, macheta bustului  care urmează să fie turnat în bronz şi amplasat în curtea instituţiei. Organizatorii spun că evenimentul este dedicat în amintirea celui care a fost Aurel Stroe, compozitorul care a trăit şi compus, o bună perioadă din viaţă în staţiunea Busteni, unde a oferit cursuri gratuite studenţilor şi profesorilor din România.  După evenimentul dezvelirii bustului marelui compozitor,  publicul a putut urmări pe scena Centrului Cultural din Buşteni, spectacolul Filarmonicii “Banatul” din Timişoara, care a prezentat opera “Orestia III – Eumenidele”, după tragedia lui Eschil, spectacol aflat într-un turneu cu participarea extraordinară a saxofonistului Daniel Kientzy, prin Timişoara, Bucureşti, Cluj şi Suceava.

În incinta Centrului Cultural a fost inaugurat şi un muzeu dedicat compozitorului. Astfel soţia sa, a donat Centrului toate obiectele care au fost dragi compozitorului, obiecte personale, piese de mobilier, cărţi şi partituri  muzicale,  pentru că toţi care calca pragul muzelui sa traiasca pret de cateva clipe in atmosfera lui Aurel Stroe. Din 1992 până în 2008, atunci când a încetat din viaţă, Aurel Stroe a venit din Germania în fiecare vară la Buşteni şi i-a ajutat pe mai tineri muzicieni, cărora le-a predat lecţii gratuite. Pentru eforturile sale şi pasiunea sa pentru muzică, administratia locală  i-a acordat lui Aurel Stroe, post mortem,  diploma de cetăţean de onoare al oraşului Buşteni.