Primăria oraşului Buşteni va organiza unul dintre cele mai importante evenimente ale anului, denumit sugestiv ”Buşteni, o staţiune renăscută!”. Unii dintre cei mai mari sportivi români, tenismenii Simona Halep şi Ilie Năstase, ambii cetăţeni de onoare ai oraşului Buşteni, vor susţine mâine, de la ora 17.00, un meci demonstrativ, care va inaugura Arena de tenis ”Ilie Năstase”, situată în apropierea clădirii primăriei din staţiune.
Arena de tenis, care face parte dintr-un proiect cu finanţare europeană, este amenajată în aer liber, dispune de 500 de locuri şi are o suprafaţă de aproximativ 650 metri pâtraţi. Tot vineri, în cadrul unei ceremonii oficiale, mai multe personalităţi din România vor primi titlurile de “cetăţean de onoare” al oraşului Buşteni: gimnasta Sandra Izbaşa, Horaţiu Mălăele - actor, regizor, caricaturist şi scriitor, acad. prof. dr. Irinel Popescu - medic şi academician, prof. dr. Ioan Lascăr - renumit fondator, organizator şi conducător al Clinicii de vârf "Chirurgie Plastică, Estetică şi Microchirurgie Reconstructivă" din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti.
Evenimentul se va încheia cu un concert extraordinar susţinut de Paula Seling şi Marcel Pavel.