Tribunalul Bucureşti a amânat înregistrarea Partidului Mişcarea Populară, după ce patru intervenienţi în dosar au depus contestaţii. Deşi nu face parte dintre cei care au contestat înregistrarea PMP, deputatul liberal Octavian Bot vrea, la rândul lui, să împiedice înfiinţarea partidului prin modificarea Legii partidelor politice.

Tribunalul Bucureşti a luat, joi, în discuţie cererea de acordare a personalităţii juridice Partidului Mişcarea Populară, formulată în 23 iulie de Eugen Tomac, Teodor Baconschi, Dragoş Ciuparu, Adrian Papahagi şi Cristian Petrescu. Patru intervenienţi au depus contestaţii în timpul judecării acţiunii de înregistrare a partidului, respectiv Alianţa Populară a Democraţilor Europeni, Partidul Democrat Vox Populi Vox Dei, Asociaţia de Revoluţionari Phoenix din Constanţa şi o persoană din Oradea.

Procurorul şi reprezentanţii Partidului Mişcarea Populară au cerut acordarea unui nou termen pentru lămurirea acestor aspecte, iar instanţa a stabilit ca procesul să fie reluat în 12 septembrie.

Deputatul PNL Octavian Bot are o propunere legislativă care ar putea împiedica formarea Partidului Mişcarea Populară, mai ales dacă înregistrarea formaţiunii va fi tergiversată pe termen lung.

Propunerea sa privind modificarea Legii nr.14/2003 a partidelor politice urmează să fie analizată în luna septembrie de Comisia Juridică a Senatului, după care intră în Dezbaterea Camerei Deputaţilor. În expunerea de motive, Bot arată că „modificările propuse elimină posibilitatea inducerii în eroare a electoratului, prin preluarea de către un partid nou înfiinţat a unor denumiri sau semne permanente ale unor asociaţii sau fundaţii, care prin natura lor juridică au scopuri şi obiective diferite de cele ale unui partid politic.“ Astfel, continuă el, „se elimină confuzia din rândul electoratului, nepermiţând unui partid politic preluarea capitalului de imagine al unei asociaţii sau fundaţii, constituite cu scopuri şi obiective politice.“