Instanţa supremă a respins, miercuri, cererea lui Constantin Luigi Boicea, tânărul din Craiova acuzat de propagandă în favoarea grupării Stat Islamic, de a fi judecat în arest la domiciliu pe motiv că doreşte să-şi continue studiile liceale.
Astfel, judecătorii au decis să menţină starea de arest preventiv în cazul lui Boicea, chiar dacă acesta este arestat din decembrie anul trecut.
La termenul de judecată de miercuri, procurorul DIICOT a arătat, la instanţa supremă, că tânărul este acuzat de două fapte destul de grave şi reprezintă un pericol real, fiind arestat preventiv din 9 decembrie 2016. "Considerăm că măsură este în continuare necesară. A mai fost sub control judiciar şi nu a respectat interdicţia de a accesa internetul", a arătat procurorul de şedinţă.
În replică, avocatul lui Boicea a cerut să nu i se mai menţină arestul preventiv, fiind arestat de zece luni. "A conştientizat gravitatea faptelor între timp. Nu mai există riscul să recidiveze. Cerem măsura arestului la domiciliu. Doreşte să-şi reia studiile liceale", a arătat avocatul.
În ultimul cuvânt, Luigi Boicea a spus că a avut sprijinul familiei pe toată perioada arestului şi că regretă faptele pentru care a fost trimis în judecată, dorind să se reintegreze în societate.
La începutul lunii mai, Curtea de Apel Craiova l-a condamnat pe Boicea la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare. Decizia nu a fost definitivă, fiind atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Luigi Constantin Boicea, în vârstă de 18 ani, se află în arest preventiv după ce, în luna decembrie 2016, procurorii şi ofiţerii DIICOT au descins în locuinţa familiei acestuia, acuzat că făcea propagandă pe internet grupării teroriste ISIS. Acesta a renunţat şi la religia creştin-ortodoxă, frecventând o moschee din municipiul Craiova.
Anchetatorii l-au acuzat pe Boicea de pregătire în vederea folosirii armelor de foc şi a dispozitivelor explozive în scopul comiterii unui act de terorism.
Procurorii susţineau că, din 2015, Luigi Constantin Boicea a promovat în mod sistematic, în public, doctrina radical-islamistă, prin postarea în mediul online, “prin intermediul unor reţele de socializare, a unor opinii, scrieri, imagini, înregistrări audio şi video reprezentând acţiuni armate violente şi de propagandă ale grupării teroriste Daesh/Statul Islamic (decapitări individuale şi colective, incendieri de persoane, execuţii prin împuşcare, mesaje radical-jihadiste ale liderilor unor grupări teroriste, mesaje de propagandă a Statului Islamic, promovarea «Sharia»), cu intenţia de a le face cunoscute şi a determina câştigarea de noi adepţi capabili să recurgă la săvârşirea aceluiaşi gen de fapte că cele a căror promovare prin propagandă a realizat-o”.
Potrivit procurorilor, din 2015, tânărul a participat la activităţile de instruire şi pregătire desfăşurate online de organizaţia teroristă Statul Islamic pe site-uri de profil.
Rudele tânărului au povestit că acesta a renunţat în 2013 la religia creştin-ortodoxă pentru a trece la cea musulmană.
”După convertirea la islamism, tânărul şi-a schimbat stilul de viaţă, izolandu-se de societate şi familie, identificându-se cu Statul Islamic şi vorbind permanent în numele acestuia. A început să poarte în public ţinută specifică musulmanilor şi să se afişeze pe reţelele de socializare cu însemnele Statului Islamic”, arătau reprezentanţii Poliţiei Române.
Luigi Constantin Boicea provine dintr-o familie destrămată, tatăl sau fiind eliberat în 2015 din penitenciar. Mama să este angajată a Regiei Autonome de Transport Craiova.
Tânărul acuzat de propagandă în favoarea grupării Stat Islamic va fi judecat în arest preventiv
17 august 2017
- citeşte totul despre:
- instanta,
- craiova,
- jihadist,
- propaganda,
- stat islamic
(15 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Nimic nu scapă! DNA face percheziţii la Protecţia Martorilor
(16 noiembrie 2015)
26 vizualizări
Gruia Stoica adus cu mascaţii la DNA
(29 ianuarie 2014)
49 vizualizări
Un român s-a înecat în Marea Adriatică după ce a căzut de la bordul unui feribot
(14 august 2015)
37 vizualizări
O femeie s-a aruncat de la etajul 8 al unui bloc din Bariera Bucureşti
(14 iunie 2019)
1574 vizualizări
Numărul deceselor de gripă până la 1 martie, peste dublul celui din aceeaşi perioadă din 2014
(6 martie 2015)
40 vizualizări
Român mort în Cipru
(16 aprilie 2014)
393 vizualizări
Reputat medic ploiestean dus in catuse la Parchet !
(7 iunie 2019)
1035 vizualizări
Directoarea FMI, în pericol. Avionul în care se afla s-a depresurizat la înălţime
(23 iulie 2018)
17 vizualizări
Mihai Stoica şi Cristian Borcea află astăzi dacă faptele lor s-au prescris după noul Cod Penal
(17 martie 2014)
41 vizualizări
Doi bărbaţi urmăriţi internaţional pentru comiterea de furturi în Belgia au fost reţinuţi de poliţişti
(19 iunie 2017)
67 vizualizări
L-au exclus pe Vadim din PRM
(27 iulie 2013)
81 vizualizări
Halep, printre marile favorite la Indian Wells
(4 martie 2014)
25 vizualizări
Lucrări pe Austostrada A1 Bucureşti- Piteşti
(13 octombrie 2014)
41 vizualizări
Bogdan Olteanu, săgeata de 1 milion de euro a lui Vântu, a fost plasat în arest la domiciliu
(2 septembrie 2016)
34 vizualizări
Împăratul Japoniei, Akihito, lasă să se înţeleagă că e pregătit să abdice. Constituţia prevede doar succesiunea postumă
(8 august 2016)
108 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole