Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat luni că a recuperat până în prezent 19,45 milioane lei la bugetul de stat în dosarul penal nr. 1191/1/2015, cunoscult ca dosarul Microsoft, după ce a vândut 13 imobile sechestrate de la persoanele condamnate, prin trei licitaţii.
Imobilele au fost sechestrate în urma hotărârii judecătoreşti din 24 martie 2016, rămasă definitivă prin decizia judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 3 octombrie 2016.
"Imobilele sunt spaţii comerciale din Bucureşti şi au fost adjudecate la valori mai mari decât preţurile stabilite de evaluatori. Suma recuperată până acum la bugetul de stat provine în principal din popriri conturi bancare, popriri ale sumelor datorate de către terţi şi valorificarea imobilelor sechestrate" arată comunicatul ANAF.
Inspectorii structurii de executări silite cazuri speciale din cadrul ANAF urmează să continue procedurile de valorificare a părţilor sociale la firmele la care condamnaţii au calitatea de asociaţi şi a terenurilor şi imobilelor deţinute de aceştia, prin licitaţii publice, potrivit Fiscului.
În 3 octombrie 2016, instanţa supremă a majorat pedepsele celor patru inculpaţi în dosarul "Microsoft” şi a dispus confiscarea de la aceştia a aproximativ 16 milioane de euro şi a peste două milioane de dolari.
Fostul primar Gheorghe Ştefan a primit pedeapsa cea mai grea, de şase ani de închisoare, majorată de la trei ani, fostul ministru Gabriel Sandu a fost condamnat la trei ani, Dorin Cocoş a primit doi ani şi patru luni, la fel ca Nicolae Dumitru, care în fond fusese condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.
Judecarea dosarului "Microsoft" a început în 24 martie 2015 şi s-a încheiat în octombrie 2016, fiind vizat modul în care au fost atribuite licenţe Microsoft timp de zece ani.
Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit nouă milioane de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor.
Procurorii au arătat, în rechizitoriu, că Dorin Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.
ANAF a recuperat 19,5 milioane lei în dosarul Microsoft, după ce a vândut 13 imobile ale condamnaţilor
28 august 2017
(181 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Rusia furnizează cantităţi reduse de gaze României
(29 decembrie 2014)
46 vizualizări
Enel va vinde în acest an activele din România şi Slovacia
(12 ianuarie 2015)
57 vizualizări
Gazprom va livra Chinei 38 miliarde metri cubi de gaze naturale
(8 septembrie 2013)
65 vizualizări
Transportatorii de energie din România şi Bulgaria au semnat un acord de ajutor pentru situaţiile de avarie
(4 octombrie 2017)
632 vizualizări
Benzina şi motorina s-au ieftinit! Ce preţ aveau carburanţii în prima zi a Anului Nou?
(2 ianuarie 2017)
277 vizualizări
ANRE a suspendat licitaţia trimestrială de energie electrică pentru populaţie, pentru a evita o creşterea facturilor
(8 august 2017)
231 vizualizări
Taxa de poluare plătită între 2007 şi 2013 va fi returnată integral de stat
(16 martie 2016)
659 vizualizări
Apartamentul lui Voiculescu din Kiseleff, vândut de ANAF
(29 mai 2015)
330 vizualizări
Romanii au facut cumparaturi online de peste 1 miliard de lei de Black Friday
(22 noiembrie 2018)
48 vizualizări
Românii au mers mai des la cumpărături anul trecut, dar au cheltuit cu doar 2% mai mult decât în 2013
(18 martie 2015)
47 vizualizări
Pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2017 cu 5,2-5,3%
(22 noiembrie 2016)
526 vizualizări
Firmele care îşi denigrează competitorii riscă amenzi de 50.000 de lei
(7 august 2014)
91 vizualizări
Termenul de transmitere a actelor adiţionale în Revisal, prelungit până la 31 martie
(15 ianuarie 2018)
63 vizualizări
Bulgarii stau la cozi interminabile la bănci pentru a-şi retrage banii
(1 iulie 2014)
86 vizualizări
Despăgubiri de 50.000 euro pentru fiecare moştenitor al victimelor accidentului aviatic de la Constanţa
(17 decembrie 2014)
118 vizualizări
Ajutor pentru românii care au declarat război băncilor
(10 ianuarie 2015)
282 vizualizări
Fiscul îi ia la bani mărunţi pe Brenciu şi Mitoşeru
(5 ianuarie 2016)
143 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole