Una dintre cele mai populare platforme de messenger din lume, WhatsApp, impune o nouă restricţie de vârstă în Uniunea Europeană. Vârsta minimă a utilizatorilor va trebui să fie de minim 16 ani, potrivit BBC.
În prezent, vârsta minimă este de 13 ani, dar compania schimbă regulile în contextul noilor reglementări cu privire la datele personale care intră în vigoare în luna mai.
Aplicaţia, care este deţinută de Facebook, le va cere utilizatorilor să îşi confirme vârsta în următoarelor săptămâni.
În prezent, WhatsApp nu le cere utilizatorior să introducă vârsta, nici nu se intersectează cu conturile de Facebook sau de Instagram.
Aproximativ o treime din toţi copii din Marea Britanie cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani sunt activi pe platforma WhatsAPp, potrivit unui studiu efectual de Ofcom în 2017.
Aceste statistici arată că WhatsApp este a cincea cea mai populară platformă din Marea Britanie, după Facebook, Snapchat, Instagram şi YouTube.
Directorul fundaţiei de caritate Childnet International, Will Gardner, susţine că WhatsApp trebuie să găsească o soluţie prin care să comunice schimbarea utilizatorilor.
Gardner, a cărui fundaţie face parte din consilierii Facebook în ceea ce priveşte siguranţa, a adăugat că atât copiii cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, cât şi părinţii lor au fost puşi într-o poziţie dificilă de această decizie.
Lovitură pentru utilizatorii WhatsApp: Compania va ridica limita de vârsta la 16 ani
30 aprilie 2018
- citeşte totul despre:
- whatsapp,
- restrictie,
- ue,
- varsta,
- utilizatori,
- conturi
(193 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
7 greşeli care îţi pot strica maşina de spălat. Ce este interzis să faci
(22 februarie 2021)
124 vizualizări
Adevărul despre jocurile de noroc online. Înşelăciune sau metodă de îmbogăţire?
(22 noiembrie 2017)
224 vizualizări
Poliţia indiană va folosi drone cu piper pentru a dispersa manifestanţii
(8 aprilie 2015)
73 vizualizări
Angry Birds trec la războaie medievale
(13 martie 2014)
107 vizualizări
WhatsApp limitează la 5 numărul destinatarilor unui mesaj, în încercarea de a combate zvonurile
(22 ianuarie 2019)
197 vizualizări
Cum ar putea smartphone-urile să anunţe un cutremur înainte să se producă
(12 aprilie 2015)
651 vizualizări
Anonymous susţine că a preluat controlul unor conturi de Twitter afiliate grupării Stat Islamic
(11 februarie 2015)
67 vizualizări
Simulatorul Artmacs, destinat instruirii controlorilor de trafic aerian, dezvoltat 100% de o companie din România
(5 noiembrie 2015)
85 vizualizări
Tehnologia care ar permite telefonului să se încarce de la soare
(25 martie 2016)
51 vizualizări
Un calculator Apple 1 a fost vândut pentru 365.000 de dolari
(15 decembrie 2014)
142 vizualizări
Cum foloseşti Instagram pe web cu aceeaşi interfaţă de pe mobil
(18 iunie 2018)
888 vizualizări
România pe locul şase din 20 de ţări, într-un top privind viteza de conectare la Internet
(29 ianuarie 2014)
158 vizualizări
Microsoft nu mai permite utilizarea parolelor slabe
(30 mai 2016)
63 vizualizări
Facebook, WhatApp vor fi obligate să dezvăluie mesajele utilizatorilor, la solicitarea autorităţilor britanice
(30 septembrie 2019)
44 vizualizări
Semne ce îţi pot arăta că nu pariezi cum trebuie
(7 martie 2022)
59 vizualizări
Facebook Messenger a depăşit pragul de 1 miliard de utilizatori
(21 iulie 2016)
64 vizualizări
Patru lucruri noi importante anunţate de Google
(30 mai 2015)
148 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























