Un chirurg italian şi-a fixat ambiţiosul obiectiv de a reuşi în doi ani primul transplant de cap de la o persoană al cărei organism nu mai funcţionează la o alta cu organismul sănătos dar fără funcţii cerebrale, conform cnet.com.

Transplantul de cap este un concept fascinant, subiect al unor filme dar şi al unor experimente la limita dintre ştiinţă şi macabru desfăşurate în anii ’50 — ’60 ai secolului trecut.

Unul dintre pionierii acestui concept este savantul rus Vladimir Demihov, care a reuşit în anii ’50 operaţia de transplant al unui cap de câine la alt câine, obţinând un câine care trăia cu două capete. Un alt pionier al domeniului este Dr Robert White, care a transplantat capul unei maimuţe pe corpul altei primate în 1970.

Experimentele realizate de aceşti pionieri s-au dovedit vitale pentru progresul tehnicilor de transplant în medicină. Animalele pe care au fost realizate aceste experimente nu au supravieţuit însă foarte mult. Maimuţa lui Robert White a murit după 9 zile de la transplant, în urma unei reacţii de respingere imunitară.

Chirurgul italian Sergio Canavero, directorul grupului Advanced Neuromodulation din Torino, a propus în premieră un experiment de transplant de cap uman în 2013 şi este încrezător că a descoperit o tehnică de transplant care să depăşească problemele întâmpinate de pionierii din acest domeniu