E greu să duci în spate povara unui titlu mondial asezonat cu un 1-5 în meciul de deschidere. E şi mai greu dacă te numeşti Spania şi antrenorul tău a rămas tributar unui stil falimentar. Şi, pe acelaşi fir, e imposibil să nu cazi sub povară dacă ai de jucat un meci decisiv cu Chile, o echipă care are cel mai bun fotbal, de pţnă acum, la Mondiale. Sau cel mai modern. Cu un presing permanent şi avansat care încurcă fiecare construcţie a adversarului, cu o mobilitate fantastică de a se strânge în defensivă şi de a se întinde ca o armonică, pe tot terenul, atunci când atacă, Chile a arătat cel mai bun fotbal, cel mai consistent. Chiar dacă  nu a câştigat cu 5-1 sau 4-0, cum au făcut alţii.

Pentru cei mai mulţi dintre români, Vargas, Aranguiz, Silva, Diaz sau Mena erau nişte necunoscuţi. Pentru oamenii care au urmărit în ultimii cinci ani campionatul chilian, acest rezultat este o confirmare, jucătorii amintiţi fiind aduşi în Europa de cluburi care au scouting adevărat. Cine ştie de Universidad de Chile, de Colo Colo sau Cobreloa, nu a avut nicio surpriză. Ştia jucătorii şi ştia bine ce stil de joc are acest Sampaoli, fost antrenor într-o perioadă magnifică a lui U de Chile.

Asta e, câteodată fotbalul se mai joacă şi pentru cunoscători, nu doar pentru cei mulţi.

PS: Spania a pierdut azi încă de când s-au intonat imnurile. Băieţii din Chile chiar au trăit emoţiile imnului naţional şi chiar au ţinut cont de îndemnul minerilor care au stat în subteran şi care au învins moartea! Spre deosebire de alţii, chilienii fotbalişti le-au mulţumit prin fapte, nu prin vorbe. Şi dacă nu va trece de optimi, Chile a atras, deja, atenţia tuturor.