Mutu, Geraldo, Hoban, Mustivar şi Marinescu au fost jucătorii Petrolului prezenţi la magazinul Nike din AFI Palace pentru a prezenta noul echipament al echipei. Aplaudaţi de suporterii prezenţi la eveniment, cei cinci jucători ai Petrolului au vorbit, pe rând, despre calitatea noului echipament, dar şi despre asocierea unei echipe care vrea titlu în România, Petrolul, cu o marcă de top în industria echipamentului sportiv.

Replica evenimentului a oferit-o Sony Mustivar, francezul fiind haios atunci când a vrut să spună că echipamentul e frumos: “Sunt mai frumos !”, a punctat Mustivar, spre amuzamentul general al colegilor săi!

Echipamentul principal al Petrolului este galben- albastru, normal, noutatea fiind reprezentată de echipamentul de rezervă, acesta fiind unul gri cu negru.

La finalul prezentării, cei cinci fotbalişti au fost asaltaţi de fani, pentru fotografii şi autografe.

Chiar dacă nu au participat la evenimentul în sine, Juan Albin şi Pablo De Lucas au fost prezenţi şi ei la AFI Palace, la rândul lor fiind solicitaţi pentru autografe.