Pe parcursul acestei ediţii de campionat, Petrolul a demonstrat că este o formaţie care se simte mult mai bine în partea secundă a meciurilor. Chiar dacă, paradoxal, la meciul cu Dinamo lucrurile au stat exact pe dos.
Cele mai multe realizări ale Petrolului au apărut după minutul 45 în acest campionat. Astfel, din cele 35 de goluri marcate de Petrolul Ploieşti până acum, 21 au fost marcate în repriza secundă. Un aspect şi mai important este acela că mai mult de jumătate (11) dintre aceste 21 de goluri au fost marcate în ultimul sfert de oră al meciurilor disputate de Petrolul, ceea ce arată că echipa asta este foarte bine pregătită fizic, dar şi că nu renunţă niciodată şi crede până la capăt în şansa ei.
Lucrurile nu se opresc aici din perspectiva evoluţiei echipei în repriza secundă. Petrolul a primit doar şapte goluri în partea secundă a meciurilor ( Atenţie! Două dintre ele în ultimul joc, împotriva lui Dinamo), astfel că bilanţul pe reprize, din perspectiva golaverajului, este una care arată o mare discrepanţă: 14-8, în prima repriză, respectiv 21-7, în cea de-a doua!
Şi, ca tacâmul să fie complet, Petrolul, tot în repriza secundă, a mai ratat şi trei lovituri de la 11 metri ( Grozav - cu Pandurii, Dore – cu Poli Timişoara şi Guilherme – cu Dinamo), astfel încât, per total, bilanţul Petrolului putea să fie şi mai bun în repriza secundă.
Nu doar în campionat a stat bine Petrolul în acest interval al jocului. Şi în Cupa României lucrurile au stat cam la fel. În afara meciului cu U Craiova, când Petrolul a marcat golul calificării încă din prima parte a meciului, celelalte goluri marcate de Petrolul în această competiţiei au venit în partea secundă, atât în victoria cu Rapid, cât şi în cea dramatică din meciul cu FC Vaslui.
Cea mai proastă perioadă din jocul Petrolului, din punctul de vedere al realizărilor, este reprezentată de intervalul dintre minutele 30-60, adică ultimul sfert de oră din prima repriză şi primul sfert de oră al părţii secunde.