Petrolul a acuzat despărţirea de Contra, oricât de mult ar vrea unii să ascundă asta. În faţa unui public fantastic, care a fost, din nou, peste nivelul echipei, Petrolul a jucat crispat, iar Astra a jucat ce ştie. A reieşit, din această mixtură, un asfalt găunos, tradus printr-un fotbal meschin, deloc spectaculos, cu puţine faze de poartă.

Lucescu a ales să joace cu Zicu titular, în condiţiile în care nu s-a putut baza pe Albin. Mai mult, l-a forţat pe Tamuz din primul minut, niciunul dintre cei doi nereuşind să iasă în evidenţă. Dacă Tamuz a avut singura ocazie a Petrolului din prima repriză, după o minge lucrată de Teixeira, Zicu a fost schimbat în fluierăturile publicului.

Astra a deschis scorul în finalul primei părţi, după un autogol al lui Alcenat, şi a sperat că poate ţine de acest gol, ajutată vădit şi de arbitrul Haţegan, care a fragmentat meciul exagerat de mult. După eliminarea justificată a lui Laban, Petrolul a avut un penalty neacordat, la un henţ clar, şi a ratat o ocazie imensă, prin Priso, care s-a făcut de râs, singur cu Coman, nereuşind să transforme în gol o pasă perfectă a lui Mutu.

În prelungiri, Hoban a egalat, a salvat parcursul fără înfrângere al Petrolului, pe Ilie Oană, şi a luat Astrei satisfacţia victoriei pe templul fotbalului ploieştean. 15000 de oameni au apreciat efortul echipei, dorinţa de a nu ceda, în vreme ce câteva sute de suporteri desenaţi, la Giurgiu, plângeau de necaz.

Aşa s-a scris istoria unui meci urât, în care Petrolul nu a funcţionat aşa cum ar fi vrut antrenorul Lucescu, dar în care s-a văzut, încă o dată, că la Ploieşti nu poate câştiga decât Petrolul! Sau nimeni!