România a remizat cu Argentina şi mulţi dintre microbiştii de pe la noi  iar se îmbată cu apă rece. Nu a fost nici pe departe vreo mare scofală, aşa cum ar vrea Piţurcă şi unii dintre jucători să creadă.  Ecuaţia meciului de ieri a fost mai simplă decât o complică unii: ai lor au jucat din obligaţie, ai noştri au făcut-o ca şi când o remiză cu argentinienii ar fi un pansament pe rana necalificării. Pentru mine nu este, dar alţii sunt déjà entuziasmaţi. Nu cred că e cazul. Doamne fereşte să jucăm vreun meci oficial cu acest cuplu de fundaşi centrali, Gardoş-Grigore, că ne-am dus pe copcă. Unii i-au văzut foarte buni aseară, dar greşelile lor au fost multe, atunci când argentinienii au accelerat, lăsând tangoul la o parte.

 În afara lui Măţel şi a portarilor, nu am văzut ceva remarcabil la noi. Piţurcă era cu ochii pe ceas, să scoată un egal, iar faptul că ai noştri au avut ocazii în prima repriză a fost mei degrabă generat de plictiseala multora din agentinieni. Mulţi dintre sud-americani au părut mai degrabă deranjaţi că au fost obligaţi să joace în amicalul acesta. De aceea nu mi se pare în niciun fel relevant rezultatul de 0-0. Faptul că unii îl pupă în fund pe Tănase, în continuare, iar alţii închid ochii la plimbarea lui Chipciu pe teren nu înseamnă că s-a schimbat mare lucru. Hai să nu uităm că noi am mai făcut egal şi cu Uruguay-ul, pentru ca apoi să ne dea grecii cu terenul în cap. Nu e o mare scofală rezultatul cu o Argentină la 20% din potenţial. Normal, entuziasmul ăsta tipic românesc, aprins de o scânteie, va face din mulţi suporteri nişte patrioţi exacerbaţi.  Dacă va pleca Piţurcă, însă, acum că nu mai are pentru cine să facă selecţia, fraţii Becali fiind la puşcărie, putem sta de vorbă, cu temei.